16.8 C
București
marți, octombrie 15, 2024

Explozii la Crevedia. Raport privind starea pacienţilor: 4 pacienţi în stare critică, 29 în stare medie sau uşoară, 12 externaţi

Patru pacienţi dintre cei 56 de răniţi de exploziile produse la o staţie GPL din Crevedia sunt în stare critică, trei fiind internaţi în Bucureşti şi un altul la Milano.

29 de pacienţi aflaţi în Bucureşti sunt în stare medie sau uşoară, iar 12 pacienţi au fost externaţi, relevă raportul transmis luni de Ministerul Sănătăţii.

Prezentăm situaţia transmisă de minister:

– Pacienţi critici intubaţi şi ventilaţi mecanic: 3, din care: – 2 pacienţi – Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti; – 1 pacient – Spitalul Clinic de Urgenţă “Bagdasar Arseni” Bucureşti;

– Pacienţi internaţi aflaţi în stare medie sau uşoară: 29, din care: – 16 pacienţi – Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti; – 8 pacienţi – Spitalul Clinic de Urgenţă “Bagdasar Arseni” Bucureşti; – 3 pacienţi – Spitalul Clinic de Urgenţă Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri Bucureşti; – 1 pacient – Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti; – 1 pacient – Spitalul Universitar de Urgenţă Elias Bucureşti;

– Pacienţi externaţi: 12

– Pacienţi decedaţi: 2

– Pacienţi transferaţi în străinătate: 12.

Pacient cu arsuri pe mai mult de 80% din suprafața corpului

Dintre pacienţii aflaţi în străinătate, se asflă în stare critică unul aflat la Milano, care are arsuri pe mai mult de 80% din suprafaţa corpului.

”Pacient intubat şi ventilat mecanic. Instabil hemodinamic, necesită suport vasopresor intensiv. Stare critică, monitorizat intensiv continuu”, afirmă medicii despre acest pacient provenit de la Spitalul Clinic de Urgenţă “Bagdasar Arseni”.

Un alt pacient cu arsuri pe mai mult de 45% din suprafaţa corpului, aflat tot la Milano, este intubat şi ventilat mecanic, stabil hemodinamic, cu stare clinică fără modificări în ultimele 24 de ore, fiind onitorizat intensiv continuu.

Alţi 3 pacienţi cu arsuri pe mai mult de 40% din suprafaţa corpului sunt stabili hemodinamic, aceştia fiind internaţi la Berlin şi Lubeck, în Germania.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.