13.3 C
București
miercuri, aprilie 2, 2025

Extrema dreaptă franceză rămâne fără candidat la prezidențiale. Marine Le Pen, găsită vinovată de deturnare de fonduri a primit interzis

Lidera extremei drepte din Franța, Marine Le Pen, a fost găsită vinovată, luni, de deturnarea fondurilor Uniunii Europene.

Totodată, instanța franceză i-a interzis lui Marine Le Pen să candideze la orice funcție publică, după ce aceasta a fost găsită vinovată că a deturnat fonduri europene pentru finanțarea partidului său de extremă dreapta.

Update

Marine Le Pen a fost condamnată la patru ani de închisoare – doi dintre ei cu suspendare, ceilalți doi în arest la domiciliu cu brățară electronică.

De asemenea, i s-a interzis să candideze pentru funcții publice timp de cinci ani. Restrângerea dreptului de vot intră în vigoare imediat. Astfel, Le Pen nu va putea participa la alegerile prezidențiale din 2027. Se așteaptă ca ea să facă apel la verdict.

Știrea inițială

Momentan nu se cunoaște durata exactă a interdicției. O interdicție de cinci ani, așa cum au solicitat procurorii, ar împiedica-o să participe la alegerile prezidențiale din 2027.

Candidata la președinție și alte opt persoane care erau europarlamentari la momentul faptelor, împreună cu 12 asistenți parlamentari, au fost găsiți vinovați de utilizarea ilegală a banilor europeni pentru a finanța partidul francez Adunarea Națională (RN).

„S-a stabilit că toate aceste persoane lucrau efectiv pentru partid, iar europarlamentarii lor nu le-au atribuit nicio sarcină specifică activității europene,” a declarat judecătoarea Benedicte de Perthuis în sala de judecată, scrie BBC.

„Anchetele au demonstrat, de asemenea, că nu a fost vorba despre erori administrative, ci despre o deturnare realizată în mod sistematic, pentru a reduce costurile partidului.”

Le Pen, care ocupa primul rând în sala de judecată, a clătinat din cap în semn de dezacord în timp ce judecătoarea vorbea, relatează agenția Reuters.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.