O femeie a fost grav rănită într-un accident produs la intersecţia Calea Dudeşti – Şoseaua Mihai Bravu din Bucureşti, după ce a fost lovită de un cablu rupt de un camion.
Victima a intrat în stop cardio-respirator, fiind resuscitată la faţa locului, apoi transportată în stare critică la Spitalul Sfântul Pantelimon.
Poliţia a stabilit că accidentul a fost provocat de un tânăr de 19 ani.
Ea a intrat în stop cardio-respirator şi a fost resuscitată, fiind sub supravegherea medicilor de la Spitalul Sfântul Pantelimon.
Femeia are 69 de ani.
Între timp, Brigara Rutieră a Capitalei a transmis primele date de la accident.
”Din primele informaţii, un tânăr în vârstă de 19 ani a condus o autoutilitară pe bd. Camil Ressu dinspre Şos. Mihai Bravu către str. Râmnicu Sărat, iar la o distanţă de aproximativ 30 de metri de intersecţia dintre Şos. Mihai Bravu – bd. Camil Ressu, a agăţat un cablu de tensiune STB, unde lucratori din cadrul Societăţii de Transport Bucureşti executau lucrări de mentenanţă. Ulterior, o persoană, respectiv o femeie în vârstă de 69 de ani, care se afla în apropiere de zona în care se efectuau lucrările de mentenanţă, a fost vătămată de cablul respectiv”, a transmis Brigara Rutieră a Capitalei.
Conducatorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero.
Potrivit STB, accidentul a avut loc, joi, în jurul orei 11.20, la intersecţia străzii Calea Dudeşti cu Şoseaua Mihai Bravu, unde un camion a acroşat un fir de la reţeaua electrică de contact a tramvaielor.
”În cădere, cablul a lovit o persoană de sex feminin aflată în acea zonă, pe trotuar, căreia i-au fost acordate îngrijiri medicale de către un echipaj SMURD”, a anunţat STB.