0.5 C
București
vineri, noiembrie 22, 2024

Filmul flagrantului lui Dumitru Buzatu, prins primind mită. „Sărut mâna, Emil! Încă o dată îţi mulţumesc că eram pe drojdie!”

Preşedintele Consiliului Judeţean Vaslui, Dumitru Buzatu, prins în flagrant de DNA după ce primise 1,25 de milioane lei mită, a primit personal banii marcaţi de DNA şi aflaţi într-o valiză.

El a pus valiza în portbagajul unui autoturism al instituţiei, fiind prins două ore mai târziu.

„La orele 17.15, (…..) şi Buzatu Dumitru s-au ridicat de la masă şi s-au deplasat către autoturismele marca (…..) şi marca (…..). Buzatu Dumitru a mers la portbagajul (…..), iar (…..) la autoturismul (…..), unde a deschis uşa stânga spate şi a luat de pe banchetă o geantă maro pusă la dispoziţie de către Direcţia Naţională Anticorupţie, în care se afla suma de 1.250.000 de lei. Buzatu Dumitru a deschis portbagajul (…..), (…..) a mers către el, i-a întins geanta cu banii, Buzatu Dumitru a luat-o, a pus-o în portbagaj, după care l-a închis”, se arată în documentele DNA.

Şeful CJ Vaslui a fost oprit aproape două ore mai târziu, având banii în maşina Consiliului Judeţean.

Cum punea Buzatu presiuni pentru a primi mită

Suma reprezenta 10% din valoarea facturilor decontate de CJ Vaslui către firma acestuia pentru lucrări de reabilitare a unui drum, scrie Agerpres.

În referatul prin care DNA a solicitat instanţei arestarea preventivă a lui Buzatu, omul de afaceri Emil Savin le-a relatat procurorilor că preşedintele CJ Vaslui obişnuia să pretindă un procent de minim 10% al contravalorii lucrărilor pe care le încredinţa diverşilor antreprenori privind infrastructura rutieră din judeţul Vaslui.

El susţine că, de câţiva ani, se simţea „persecutat” de Dumitru Buzatu şi că acesta „îi punea piedici” în procedurile de atribuire a unor contracte.

Omul de afaceri relatează că un om de încredere al lui Buzatu, Ioan Buruiană, poreclit „Buru”, fost angajat al DGASPC Vaslui, era cel care negocia cu antreprenorii în numele preşedintelui CJ Vrancea atribuirea procentului de 10% din contracte.

Buzatu le spune procurorilor că a cerut bani împrumut nu mită

Ulterior, la audieri, Buzatu le declară procurorilor că-i ceruse anterior lui Savin un împrumut de 125.000 lei, în timp ce în geantă au fost găsiţi 1.250.000 de lei.

Dumitru Buzatu este contrazis şi de o înregistrare făcută de anchetatori în momentul în care primeşte banii.

Relevantă pentru stabilirea situaţiei reale de fapt, situaţie care infirmă atât afirmaţiile inculpatului Buzatu Dumitru în momentul surprinderii în condiţii de flagranţă, cât şi cele afirmate în cuprinsul declaraţiei de suspect (potrivit cărora el solicitase un împrumut de 125.000 lei de la Savin Emil) este discuţia înregistrată în mediul ambiental în momentul remiterii către Buzatu Dumitru a sumei de 1.250.000 lei, reprezentând 10% din valoarea facturilor decontate de CJ Vaslui către SC Soragmin SRL în aceeaşi săptămână, care denotă atât faptul că Buzatu Dumitru era pe deplin conştient că primeşte un procent din valoarea plăţii, cât şi recunoştinţa acestuia pentru ‘gestul’ lui Savin Emil (…) Buzatu Dumitru: – Sărut mâna, Emil! Încă o dată îţi mulţumesc că eram pe drojdie!, se arată în referatul procurorilor.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.