3.7 C
București
luni, noiembrie 25, 2024

Florin Cîțu pierde imunitatea în urma votului din Senat. Acuzațiile din dosarul achiziţiei de vaccinuri din pandemie

Plenul Senatulului a votat, miercuri, cu 90 de voturi pentru, 2 voturi contra şi 3 nu au votat, ridicarea imunităţii senatorului PNL Florin Cîţu, în urma solicitării Parchetului General privind dosarul achiziţiei de vaccinuri din perioada pandemiei.

Grupurile parlamentare au anunţat în plen că vor vota în favoarea ridicării imunităţii.

Senatorul PSD Lucian Romaşcanu a declarat în plen că ”neplăcerea în ceea ce îl priveşte pe domnul Cîţu este şi mai mare”, în acest caz al achiziţiilor de vaccinuri din pandemie.

”Istoria, ori a vrut să glumească cu noi, ori a vrut să ne dea o lecţie, l-a propulsat de nicăieri pe domnul Cîţu în cea mai înaltă funcţie în Executivul României, funcţie pe care a luat-o pe persoană fizică, funcţie care a venit la pachet cu o aroganţă imensă, cu o autosuficienţă care nu putea fi combătută în niciun fel. Toate deciziile dumnealui erau perfecte, nu lua niciodată prizonieri, totul era lapte şi miere”, a spus Romaşcanu.

”Da, a fost cea mai cumplită pandemie de o sută de ani încoace dar ce poate fi mai trist pentru o ţară în această pandemie decât să aibă la cârma deciziei de a salva oameni pe cel mai incompetent prim-ministru pe care l-a avut România în trecutul mai recent şi mai îndepărtat”, a spus Romaşcanu.

”Este un miliard cu TVA, nu vă jucaţi cu mărunţiş. E mult, domnule Cîţu, aţi împrumutat 200 de miliarde”, a spus Romaşcanu.

Reacția PNL

Senatorul PNL Daniel Fenechiu a spus, la rândul lui, că justiţia se înfăptuieşte de către instanţele judecătoreşti.

”Este şi motivul pentru care astăzi în comisia juridică şi astăzi senatorii PNL vor vota pentru a da verde justiţiei, să cerceteze faptele pe care i le impută lui Florin Cîţu”, a arătat Fenechiu, arătând că aşa este normal în democraţie, Parlamentul legiferează, Guvernul administrează iar justiţia soluţionează problemele.

Senatorul Claudiu Tîrziu de la AUR a afirmat în plen că ”Guvernul Cîţu a practicat terorismul de stat”.

”A încercat să ne vaccineze cu forţa. (..) Noi, AUR, am reuşit, cu ajutorul românilor să oprim această nenorocire. Ce se întâmplă azi, aici este un început de dreptate. Domnul Cîţu a îndatorat ţara în mod nejustificat şi masiv şi a făcut o afacere majoră”, a arătat Tîrziu.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.