Acasă Fake News Fraudă cu mesaje false trimise în numele ANAF. Avertismentul trimis de instituție

Fraudă cu mesaje false trimise în numele ANAF. Avertismentul trimis de instituție

0

ANAF atrage atenția asupra unor mesaje false trimise în numele instituției, prin care contribuabililor li se solicită informații sensibile.

Informațiile cerute fac referire la facturile emise în sistemul e-Factura pentru societăţile pe care le administrează sau la care lucrează.

”Reiterăm avertizarea privind campaniile de mesaje false transmise în numele ANAF, prin care contribuabililor le sunt solicitate informaţii privind facturile emise în sistemul e-Factura pentru societăţile pe care le administrează sau la care lucrează. Mesajele sunt transmise, de această dată, de la adresa de e-mail dan.stanciu@m-finante.com”, a transmis, miercuri, ANAF, într-un comunicat de presă.

Sursa citată a precizat că această adresă de e-mail nu aparţine ANAF, iar cei care primesc mesajele nu trebuie să dea curs solicitărilor.

”Precizăm că serviciile oferite de RO e-Factura sunt accesibile prin SPV (Spaţiul Privat Virtual), respectiv prin API (interfaţa pentru depuneri/interogări automate).

Serviciul Spaţiul Privat Virtual, pus la dispoziţia contribuabililor, gratuit, a fost creat şi dezvoltat pentru o comunicare securizată cu instituţia. De asemenea, contribuabilii pot obţine informaţii fiscale cu caracter general la CALL CENTER ANAF 031.40.39.160”, a mai transmis ANAF.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Exit mobile version