Grindeanu ironizează programul lui Mureșan: „Putea să-și ia varianta premium de la ChatGPT”. PSD cere mandatul de premier

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, i-a cerut lui Ilie Bolojan să-l retragă pe premierul desemnat Siegfried Mureșan și a anunțat că social-democrații solicită mandatul de a forma un guvern, invocând faptul că PSD este cel mai mare partid din Parlament.

Într-o declarație făcută la Craiova, Grindeanu a ironizat documentul transmis de Mureșan drept program de guvernare, susținând că pare realizat în grabă cu ajutorul inteligenței artificiale, și a avertizat că administrațiile publice locale riscă să intre într-un blocaj fără precedent în această toamnă.

Grindeanu a susținut că i-a cerut încă de miercuri dimineață lui Bolojan retragerea lui Mureșan, însă propunerea sa a fost refuzată, iar continuarea procedurii de învestire în Parlament ar însemna, în opinia liderului PSD, „zile pierdute”.

Declarațiile complete ale liderului PSD:

„Cred că, în această toamnă, dacă nu se va întâmpla ceva rapid, va exista un blocaj cum nu a mai fost vreodată în administrațiile publice locale. Și asta știți mai bine decât mine, pentru că sunteți, în majoritate, primari în sală.

Vine aseară cu o chestiune pe care a aruncat-o în presă și mi-a trimis-o și mie, prin SMS: un soi de linii directoare din astea făcute cu inteligența artificială. La ce salariu are, totuși, și la ce mare lider european e domnul Mureșan, putea să-și ia varianta premium de la ChatGPT, pentru că e evident că ce e acolo e făcut pe repede înainte. Totul e bătaie de joc.

Ieri-dimineață i-am spus lui Ilie Bolojan: Domnule, retrage-l! Nu mai pierdem timpul, nu mai avem de ce să stăm până săptămâna viitoare, luni, marți. Retrage-l, intrăm într-o chestiune serioasă. Noi, fiind cel mai mare partid din Parlament, solicităm mandatul. Dacă vrei, ne votezi. Dacă nu, încercăm să găsim o majoritate, să trecem un guvern în jurul PSD, cu PSD principala forță politică de guvernare. Și e normal să facem asta.»

Nu a vrut. Probabil vor merge până la capăt cu votul în Parlament. Asta înseamnă zile pierdute.”

Ultimele știri
Citește și...