Guvernatorul regiunii ruse Belgorod, de la graniţa cu Ucraina, a acuzat Kievul sâmbătă de bombardarea satului Juravliovka cu muniţii cu dispersie, dar că nu s-au înregistrat victime sau pagube, scrie Reuters.
„În regiunea Belgorod, 21 de tiruri de artilerie şi trei cu muniţie cu dispersie trase dintr-un lansator de rachete multiplu de către armata ucraineană asupra satului Juravliovka”, a declarat Viaceslav Gladkov pe Telegram.
Reuters nu a reuşit să verifice în mod independent declaraţiile guvernatorului rus pe care le-a făcut pe contul său din Telegram, fără a oferi dovezi vizuale. Nu a existat niciun comentariu imediat din partea Ucrainei.
Ucraina a primit bombe cu dispersie luna aceasta din SUA, dar s-a angajat să le folosească doar pentru dislocarea concentrărilor de trupe inamice.
Acestea conţin zeci de bombe mici, care aruncă o ploaie de schije pe o zonă extinsă, dar sunt interzise în multe ţări din cauza pericolului potenţial pe care îl reprezintă pentru civili.
Ucraina a spus în mod repetat că utilizarea lor se va limita la câmpul de luptă.
Regiunea Belgorod, care se învecinează cu Ucraina, a fost vizată în mod repetat de ceea ce Rusia spune că este bombardarea nediscriminatorie din partea forţelor armate ale Ucrainei.