Oierii care protestează, joi, în Piaţa Presei Libere, din Capitală, s-au îmbrâncit cu jandarmii, nevoiţi să folosească gaze lacrimogene pentru a-i împiedica pe manifestanţi să îndepărteze gardurile din jur.
Oieri din toată ţara s-au adunat, joi dimineaţă, în Piaţa Presei Libere, din Bucureşti, pentru a protesta faţă de situaţia gravă în care se află sectorul.
Aceştia cer demiterea preşedintelui ANSVSA, considerându-l responsabil de modul în care a fost gestionată criza declanşată de pesta micilor rumegătoare, oierii mai solicită reluarea exporturilor şi măsuri urgente pentru sprijinirea sectorului.
La un moment dat, jandarmii au folosit gaze lacrimogene pentru a-i împiedica pe protestatari să îndepărteze gardurile şi să iasă din perimetrul în care se desfăşura mitingul de protest.
Oierii vor pleca apoi în marş spre Guvern, unde vor ajunge în jurul orei 11, urmând să rămână în Piaţa Victoriei până spre seară.
„Ţara aceasta trebuie condusă cu plusvaloare, noi ciobanii aducem plus valoare în România, noi nu aducem distrugere, (…) bălegar, stână, lapte, carne, aceasta înseamnă oaie… Vin cu felul de vaccinuri, însămânţează boli, nu fac nimic, ANSVSA unde este prevenţia? Pe timpul lui Ceauşescu se făcea prevenţie, unde este prevenţia, s-au dat bani pentru prevenţie, cotizăm, unde sunt banii noştri? Noi nu avem pensii, nu avem salarii, nu avem nimic”, a declarat un fermier prezent la protest.
În jurul orei 11.00, fermierii urmează să se deplaseze către Piaţa Victoriei.