Poliţiştii de frontieră de la Nădlac II au prins, în ultimele 24 de ore, 145 de cetăţeni din diverse state care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în cinci mijloace de transport.
Potrivit Poliţiei de Frontieră, în ultimele 24 de ore, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din ţară trei cetăţeni români, un bulgar şi un moldovean, conducând ansambluri rutiere înmatriculate în România şi autoutilitare înmatriculate în România, Turcia şi Cehia.
Şoferii transportau, conform documentelor de însoţire a mărfii, căsuţe din lemn, frigidere, sticle de plastic şi diverse bunuri pentru societăţi comerciale din Italia, Germania şi Cehia.
În urma controlului amănunţit al mijloacelor de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentele destinate transportului de marfă, printre bunurile transportate, în total, 145 de cetăţeni străini.
Aceştia au fost transportaţi la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din diverse state (Bangladesh, Nepal, Pakistan, Siria, Egipt şi Irak), care intenţionau să treacă în mod fraudulos frontiera de stat.
Poliţiştii de frontieră fac cercetări pentru trafic de migranţi pentru şoferi şi tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetăţenii depistaţi ascunşi în mijloacele de transport, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale care se impun.