Sărbătorile din Damasc au fost întrerupte brusc.
La periferia orașului, fusese găsită o ușă. Dincolo de ea se afla un vast complex subteran, la cinci etaje adâncime, care adăpostea ultimii prizonieri ai regimului Assad, care se zbăteau pentru aer.
Mașinile se grăbeau spre închisoarea Sednaya, cunoscută local sub numele de „abatorul uman”, cel mai faimos complex de tortură din vasta rețea de centre de detenție ale guvernului sirian, arată The Guardian într-un reportaj.
The Guardian a urmărit cum traficul s-a oprit, iar zvonuri circulau prin feroneriile coborâte: erau 1.500 de prizonieri capturați sub pământ care aveau nevoie de salvare; poate că cei dragi sunt printre ei. Mașinile erau abandonate pe marginea drumului, iar oamenii începeau să meargă pe jos.
O procesiune iluminată de mii de lanterne de telefon a traversat porțile complexului închisorii, care, până când rebelii au preluat controlul asupra facilității duminică dimineața, garantau intrarea, dar nu și ieșirea.
Familiile se adunau în jurul focurilor în curtea închisorii pentru a se încălzi, ținându-și privirea pe ușile închisorii pentru a vedea dacă pot recunoaște vreun chip ieșind.
Luptătorii rebeli încercau să oprească oamenii să intre în închisoare, trăgând în aer – dar mulțimea avansa înainte neabătută.
În interior, oamenii cutreierau prin instalația labirintică, trecând din celulă în celulă, căutând orice indiciu care le-ar putea spune unde ar putea fi rudele și prietenii lor. Se grăbeau să găsească aripa subterană ascunsă – pe care o numeau „aripa roșie” – temându-se că prizonierii mureau de foame fără hrană și se sufocau din cauza lipsei de aer.
„Trei din familia mea sunt dispăruți. Ni s-a spus că sunt patru nivele sub pământ și că oamenii se sufocă acolo – dar nu știm unde este”, spunea Ahmad al-Shnein în timp ce căuta prin coridorul închisorii.
”Cei care au ieșit de aici arătau ca niște schelete”
„Cei care au ieșit de aici arătau ca niște schelete. Așa că imaginați-vă cum vor arăta cei de sub pământ”, a spus Shnein.
Închisoarea părea construită pentru a induce un sentiment de lipsă de loc. La centrul său se află o scară în spirală care, de la parter, pare infinită. Scara este înconjurată de bare de metal și, dincolo de acestea, se află mari uși de metal identice, prin care se află cele trei aripi ale facilității.
Potrivit luptătorilor rebeli, fiecare aripă era specializată într-o formă diferită de tortură.
Duminică, oamenii se plimbau în jurul scării de metal, intrând și ieșind din diferite uși, dar întotdeauna revenind în centru. Luptătorii rebeli păreau la fel de nedumeriți. Unul dintre ei găsise, în sfârșit, o hartă, iar mulțimea s-a adunat în jurul său în timp ce studia documentul de hârtie lat de jumătate de metru, cu scrisul aproape ilizibil.
Celulele înguste erau pline de pături și haine, aruncate când prizonierii au fost eliberați brusc de rebeli mai devreme în ziua respectivă. Unele aveau găuri mari în pereți, acolo unde au fost îngrămădiți alți prizonieri.
Videoclipurile arătau luptători care eliberau prizonieri de sex feminin duminică, care aveau nevoie de încurajări pentru a ieși, fiind incapabili să creadă că chiar vor fi eliberați.
Celulele înguste, de câțiva metri lățime, fuseseră umplute cu mai mult de o duzină de persoane de fiecare dată, fără spațiu pentru a se întinde, conform organizațiilor pentru drepturile omului. Strigătele prizonierilor torturați puteau fi auzite răsunând pe coridoare.
Tortura era la ordinea zilei
Conform Amnesty International, până la 20.000 de prizonieri au fost reținuți la Sednaya, majoritatea dintre ei fiind închiși după procese secrete și simulacruri de judecată care nu au durat mai mult de câteva minute. Supraviețuitorii închisorii au povestit despre bătăi și torturi zilnice brutale aplicate de gardienii închisorii, care includeau viol, șocuri electrice și altele. Mulți au fost torturați până la moarte.
Supraviețuitorii au spus că gardienii impuneau o regulă de tăcere absolută în închisoare. Dacă deținuții nu puteau vorbi, măcar puteau scrie. Pereții celulelor erau acoperiți cu mesaje scrise de mână, unele dintre ele fiind cuvinte scurte de disperare: „Tab, khadni. Gata, ia-mă pur și simplu”, era un mesaj scris.
Un alt bilețel, găsit pe jos, rupt și călcat, detalia moartea unui prizonier, fiind aparent scris de un alt deținut care dorea să documenteze moartea prietenului său.
Notița, semnată de un prizonier de 63 de ani care se numea Mohammed Abdulfatah al-Jassem, spunea că a văzut un alt prizonier – al cărui nume nu era lizibil – căzând și lovindu-se la cap în timpul unei crize. El lăsase un număr de telefon pe bilețel pentru ca persoana care îl găsește să sune. Nimeni nu a răspuns când The Guardian a sunat.
În haosul evadării din închisoare, familiile care căutau rude au luat registrele. Fiecare dosar, plin cu nume și alte detalii, a fost scos din închisoare, iar grupuri de oameni se adunau pentru a verifica dacă recunoșteau vreun nume menționat.
Organizațiile pentru drepturile omului au avertizat că aceste registre trebuie păstrate într-un mod ordonat, pentru ca soarta celor aproximativ 136.000 de oameni arestați de regimul lui Assad să poată fi documentată.
