17.2 C
București
sâmbătă, iulie 27, 2024

Incendii în Hawaii. Imagini dramatice înainte și după arată impactul incendiului devastator. 80 de persoane au murit

Noi imagini din Hawaii arată devastările provocate de incendiile din statul insular.

UPDATE

Cel puţin 80 de persoane şi-au pierdut viaţa, potrivit celui mai recent bilanţ, publicat sâmbătă, în urma incendiului care a devastat insula Maui, din arhipelagul american Hawaii, unde justiţia a deschis o anchetă privind gestionarea crizei de către autorităţi, informează AFP.

”Numărul victimelor este de 80”, a declarat sâmbătă comitatul Maui, precizând că 1.418 persoane sunt adăpostite în centre de urgenţă.

Știrea Inițială

Cel puțin 67 de persoane au murit în incendiile de pe insula Maui din Hawaii, fiind cel mai mortal astfel de incident care a avut loc în SUA din 2018.

Orașul istoric Lahaina a fost devastat. “Incendiul din Lahaina nu a fost stins”, a transmis Guvernul într-o declaraţie, conmform CNN.

Pagubele produse clădirilor rezidenţiale sunt evaluate la 1,3 miliarde de dolari, find afectate cel puţine 2.088 de locuinţe, relevă estimările unei firme de cercetare, potrivit cărora, peste 2.000 de locuinţe vor trebui reconstruite.

Modul de acţiune al autorităţilor, evaluat

Procurorul general din Hawaii, Anne Lopez, va face o „evaluare cuprinzătoare” a deciziilor luate de oficiali ca răspuns la incendii, a anunţat biroul acesteia vineri după-amiază.

„Departamentul meu se angajează să înţeleagă deciziile care au fost luate înainte şi în timpul incendiilor de vegetaţie şi să împărtăşească publicului rezultatele acestei analize”, a spus Lopez într-un comunicat.

„Pe măsură ce continuăm să sprijinim toate aspectele efortului de ajutorare în curs, acum este momentul să începem acest proces de înţelegere”, a precizat ea.

Guvernatorul Josh Green  a declarat pentru  CNN că a autorizat o trecere în revistă a răspunsului autorităţilor statului, dar a adăugat că un răspuns organizat a fost împiedicat de întreruperile de curent şi de deteriorarea reţelei telefonice.

„Telecomunicaţiile au fost distruse foarte rapid”, a spus guvernatorul.

Sirenele de avertizare din Maui nu au fost activate pe măsură ce incendiile se răspândesc, conform managementului serviciillor de urgenţă. 

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.