Un incident a avut loc marți în incinta Palatului Parlamentului din București. Conform informațiilor Update24 un individ a declanșat un incendiu.
Bărbatul din imaginea de mai jos a aruncat cu benzină la intrarea vizitatorilor de la Camera Deputaţilor.
O angajată din interiorul Palatului a făcut un atac de panică, după ce ar fi fost stropită cu combustibil, aceasta primind îngrijiri medicale. Focul a fost stins de pompierii din clădire.
Incidentul a avut loc la intrarea dintre Izvor a Camerei Deputaţilor.
O persoană ar fi intrat în curtea Camerei Deputaţilor şi a aruncat cu benzină în zona vizitatorilor, nivel S2, în magazinul cu suveniruri. Angajata care se afla în acel moment acolo a fost stropită cu benzină şi a făcut un atac de panică, în momentul în care a văzut focul.
Pompierii se aflau în clădire şi s-a intervenit imediat, astfel că, în acest moment, focarul a fost stins.
UPDATE
”Am intervenit pentru stingerea unui incendiu ce s-a produs la Palatul Parlamentului, Sala Constantin Brâncuşi. Incendiul s-a produs într-o încăpere pentru vizitatori, pe o suprafaţă de 30 mp. Au ars elemente textile şi de birotică. În urma evenimentului nu sunt persoane rănite”, a transmis ISU Bucureşti-Ilfov.
Conform sursei citate, au intervenit forţele din cadrul Detaşamentului de Pompieri Palatul Parlamentului.
”În momentul de faţă incendiul este lichidat”, a precizat ISU.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Daniel Suciu, a venit la ambulanţa care îi oferea ajutorul angajatei care a avut atac de panică. El a declarat că este vorba de o persoană neidentificată care a dat foc cu benzină.
Suciu a arătat că a venit să se asigure că angajata din Camera Deputaţilor este în afara pericolului.
”Astăzi, 17 septembrie 2024, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 17 Poliţie au fost sesizaţi, prin sistem 112, cu privire la faptul că o persoană ar fi aruncat cu o substanţă, posibil inflamabilă, în incinta unei instituţii publice din Sectorul 5. La faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul subunităţii, iar din primele cercetări s-a stabilit faptul că, în urma unui conflict spontan, un bărbat, vizitator, ar fi aruncat cu o substanţă inflamabilă”, a transmis, la rândul său, Poliţia Capitalei.