Acasă Actualitate Incident șocant la Spitalul de Psihiatrie Murgeni: Trei pacienți au murit după...

Incident șocant la Spitalul de Psihiatrie Murgeni: Trei pacienți au murit după ce au mâncat pește oferit de o mănăstire

1

Trei pacienţi de la Spitalul de Psihiatrie Murgeni, judeţul Vaslui, au murit şi un altul este în stare gravă, după ce toţi cei internaţi au mâncat alimente pe bază de peşte, oferite de o mănăstire, anunţă Ministerul Sănătăţii.

Alţi 29 de pacienţi sunt transferaţi la Spitalul din Bârlad şi la UPU Vaslui. La Spitalul din Murgeni sunt internate peste o sută de persoane.

Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), pentru gestionarea optimă a situaţiei apărută la Spitalul de Psihiatrie din localitatea Murgeni, judeţul Vaslui, în urma căreia mai mulţi pacienţi au prezentat o stare alterată de sănătate, a fost dispusă măsura alocării resurselor necesare evaluării acestora şi transportul la spital pentru investigaţii amănunţite de specialitate. 

Durata scursă între primele simptome de boală și deces la cei trei pacienți a fost extrem de scurtă, de numai o oră și jumătate, a declarat managerul Spitalului de Psihiatrie Murgeni, Ionel Carp, pentru Vremea Nouă.

„Totul debutează cu o diaree puternică, cu vomă și febră, după care pacienții intră direct în stop cardio respirator! Din momentul în care debutează boala până la stop cardio-respirator, timpul este foarte scurt, de circa o oră jumătate.

Am convocat toți medicii de acasă și vom mai transporta la spitalul din Bârlad încă 18-20 de pacienți, cu ambulanțe multiple, pe lângă pacienta deja aflată la spitalul din Bârlad. În total, la spitalul din Murgeni sunt internați 142 de pacienți”, a declarat Ionel Carp.

Trei persoane au murit și alți 29 de pacienți primesc îngrijiri medicale

”Din nefericire, pentru 3 dintre bolnavi, care se aflau în stop cardio-respirator, a fost necesară aplicarea manevrelor salvatoare de viaţă, însă aceştia au fost declaraţi decedaţi, iar o altă persoană aflată în stare comatoasă a fost transportată la CPU Bârlad.

Din datele furnizate de echipajele medicale, au fost identificaţi alţi 29 pacienţi, conştienţi, care prezintă simptomatologie specifică, urmând a fi transferaţi preventiv la CPU Bârlad, respectiv UPU Vaslui, pentru monitorizarea evoluţiei stării acestora de sănătate”, a precizat sursa citată.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Exit mobile version