Cristian Popescu Piedone, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), a fost interceptat pe 7 martie 2025, în timpul unei conversații telefonice cu Mihai Daniel Marin, angajat al hotelului Internațional din Sinaia, potrivit unor surse judiciare citate de G4Media.ro.
Convorbire telefonică derulată printr-un truc cunoscut: telefonul șoferului
Conversația nu a fost purtată de pe telefonul personal al lui Piedone, ci de pe cel al șoferului său, Cristian Gabriel Licu – o metodă folosită frecvent de inculpați care încearcă să evite monitorizarea directă, inclusiv de persoane cunoscute din lumea interlopă, cum ar fi Nuțu Cămătaru.
Stenograme prezentate de G4Media.
„Marin Mihai Daniel: Bună ziua! Da, vă rog!
Popescu Cristian-Victor Piedone: DANE, tu ești?
Marin Mihai Daniel: Da, da, da! Vă rog!
Popescu Cristian-Victor Piedone: Tăticu’!
Marin Mihai Daniel: Vă rog!
Popescu Cristian-Victor Piedone: Am închis vreo douăzeci de hoteluri de la două la patru stele… Ă! Du-te în bucătărie și sus sau jos, una dintre bucătării sau e o bucătărie comună, nu?
Marin Mihai Daniel: Ă! Nu, nu. Sunt bucătării separate.
Popescu Cristian-Victor Piedone: Vezi și tu care-i mai utilată, mai țiplă, mai nu știu ce, pune-i p-ăia să-și ia halate, tot ce trebui pe ei, să aibă bonete în cap, să… mănuși în mână.
Marin Mihai Daniel: Ok!
Popescu Cristian-Victor Piedone: Da? Să-și facă așa un aranjament frumos prin frigider, să aibă capace pe oale, dacă are din alea oale neconforme să le dea de acolo.
Marin Mihai Daniel: În regulă.
Popescu Cristian-Victor Piedone: Și doi, spune la recepție să-mi pregătească trei camere pe un etaj.
Marin Mihai Daniel: Da.
Popescu Cristian-Victor Piedone: Ă! Țiplă, cu cearceafuri noi cu… cu husă la cu… la saltea cu tot ce corespunde, prosoape…
Marin Mihai Daniel: Ok!
Popescu Cristian-Victor Piedone: Să fie tot ca să dau și un exemplu: „Uite, domne, patru stele.” Că voi oricum sunteți. Da?
Marin Mihai Daniel: Ok!
Popescu Cristian-Victor Piedone: Să… că uite un patru stele și uite un patru stele unde aleargă păianjenii și dormi în coșciuge de pvc și saltele de la… pentru câini.
Marin Mihai Daniel: Am înțeles, în regulă.