Acasă Actualitate Ionuț, ofițerul SPP devenit viral, rămâne în dispozitivul de protecție al lui...

Ionuț, ofițerul SPP devenit viral, rămâne în dispozitivul de protecție al lui Nicușor Dan

0

Răsturnare de situație în cazul ofițerului SPP Ionuț: surse apropiate SPP confirmă că acesta nu a fost retras din dispozitivul de protecție al președintelui României, Nicușor Dan, ci se află temporar la cursuri de pregătire.

Informația vine după ce presa relatase, pe baza unor surse, că vizibilitatea crescută în spațiul public ar fi dus la retragerea sa din echipa de protecție, fapt considerat neobișnuit și împotriva normelor de discreție impuse ofițerilor de protecție.

Ionuț, ofițerul devenit fenomen viral după alegerile prezidențiale

Tânărul ofițer a fost remarcat în ziua în care Nicușor Dan și-a dus fiica la școală, la o zi după ce a câștigat alegerile prezidențiale. Deși președintele a atras aprecieri pentru gestul său, atenția publică s-a concentrat asupra ofițerului care îl însoțea.

Reacțiile virale nu au întârziat să apară: au circulat pe rețelele sociale meme-uri, videoclipuri, o baladă virală și numeroase speculații privind viața personală a ofițerului — de la starea civilă la hobby-urile sale.

Această atenție intensă a transformat prezența sa într-un subiect de interes public, fapt fără precedent pentru un membru al Serviciului de Protecție și Pază.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Exit mobile version