Iranul a declarat luni că a primit un mesaj din partea SUA, care asigură că încearcă să obţină o încetare a focului în Fâşia Gaza, o afirmaţie care – în opinia Teheranului – nu corespunde cu realităţile din teren, transmite EFE.
„În ultimele trei zile, SUA ne-au transmis un mesaj că doresc o încetare a focului, dar, în practică, susţin genocidul şi crimele comise de sionişti în Gaza”, a declarat ministrul iranian de externe, Hossein Amir-Abdollahian.
„Sperăm că Statele Unite îşi vor schimba politica cât mai curând posibil şi nu vor sprijini partea ocupantă”, a adăugat şeful diplomaţiei iraniene, potrivit agenţiei de presă de stat IRNA.
Media americană susține că SUA a transmis Iranului de fapt că va inerveni dacă forțele susținute de Teheran atacă Israelul
Declaraţiile sale intervin în contextul în care media americane, între publicaţia The New York Times, au relevat că Washingtonul a avertizat Teheranul şi gruparea libaneză Hezbollah (proiranian) că este pregătit să intervină dacă acestea atacă Israelul.
Republica islamică şi Israelul sunt duşmani declaraţi, concurând pentru hegemonia regională şi purtând un război ascuns prin atacuri cibernetice, asasinate şi sabotaje, conform EFE.
Iranul conduce aşa-numita ‘Axă a Rezistenţei’, o alianţă informală de organizaţii precum mişcarea şiită Hezbollah din Liban, gruparea islamistă Hamas şi Jihadul Islamic palestinian, precum şi o seamă de grupuri din Irak şi Siria.
Teheranul a salutat atacul Hamas asupra Israelului din 7 octombrie şi de atunci a avertizat în diferite ocazii cu privire la posibilitatea ca aliaţii săi să deschidă alte fronturi dacă bombardamentele asupra Gaza, în care au fost ucişi peste 10.000 de palestinieni (conform Hamas), nu încetează.