Acasă Știri Externe Joe Biden a avut prima sa apariție publică de când s-a anunțat...

Joe Biden a avut prima sa apariție publică de când s-a anunțat că fostul președinte american suferă de cancer

0

Fostul președinte american Joe Biden a avut prima sa apariție publică de când s-a anunțat că a fost diagnosticat cu cancer la prostată, care s-a extins la oase.

Biden a participat la ceremonia de absolvire a nepotului său, Robert Hunter Biden, în Salisbury, Connecticut, vineri, 23 mai.

Fotografii de la eveniment au fost postate pe Instagram Stories de soția lui Biden, Jill, și de fiica sa, Ashley, relatează NBC News.

„Felicitări, Hunter – suntem atât de mândri de tine”, a scris Jill Biden.

Pe 18 mai, reprezentanții fostului președinte american Joe Biden  au anunțat că acesta a fost diagnosticat cu cancer de prostată cu metastaze osoase.

„Deși aceasta reprezintă o formă mai agresivă a bolii, cancerul pare a fi sensibil la hormoni, ceea ce îl face tratabil”, a declarat serviciul de presă al fostului președinte într-un comunicat.

Biden le-a mulțumit separat  americanilor pentru „dragostea și sprijinul” lor. Nu se specifică când au aflat Biden și anturajul său despre diagnostic. Nu se știe dacă știa că are cancer când era președinte și încerca să candideze pentru realegere.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Exit mobile version