Acasă Actualitate Jumătate de ţară se află sâmbătă sub avertizare cod galben de precipitaţii....

Jumătate de ţară se află sâmbătă sub avertizare cod galben de precipitaţii. La Galaţi 4 persoane au murit în urma inundaţiilor | Video

0

Jumătate de ţară se află sâmbătă sub avertizare cod galben de precipitaţii abundente. Trei judeţe – Botoşani, Iaşi şi Vaslui – sunt vizate de avertizare cod portocaliu.

Ploile ambundente au făcut 4 victime la Galați. Conform ISU Galaţi, victimele au fost surprinse de viituri şi nu au putut fi salvate.

Sursa citată transmite că victimele sunt: un bărbat din localitatea Pechea, un bărbat din localitatea Drăguşeni, o femeie de 86 ani din Costache Negri şi  o femeie de 75 ani din Corod.

În urmă cu puțin timp a fost raportat decesul unei alte persoane, a 5 a, în localitatea Costache Negrii

Update

În urma verificărilor efectuate de organele abilitate a 5-a victimă nu a decedat din cauza efectelor meteo, ci din alte cauze, fiind decedată de două zile.

Știrea inițială

https://update24.ro/wp-content/uploads/2024/09/WhatsApp-Video-2024-09-14-at-10.30.11.mp4

Avertizare cod galben și portocaliu

O avertizare cod galben este valabilă pentru intervalul 14 septembrie, ora 10 – 14 septembrie, ora 20  fiind prognozate instabilitate atmosferică, averse însemnate cantitativ în  nordul Crişanei, Maramureş, Moldova, cea mai mare parte a Transilvaniei şi local la munte.

https://update24.ro/wp-content/uploads/2024/09/WhatsApp-Video-2024-09-14-at-10.30.10.mp4

”Vor fi perioade cu averse, descărcări electrice şi intensificări ale vântului, local cu rafale în general de 55…65 km/h. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 20…25 l/mp şi izolat de peste 40…50 l/mp”, precizează ANM.

Astfel de fenomene se vor semnala, pe arii restrânse şi în restul teritoriului.

O avertizare cod portocaliu  va fi în vigoare în intervalul 14 septembrie, ora 10 – 14 septembrie, ora 18, fiind semnalate averse torenţiale, importante cantitativ în udeţele Botoşani, Iaşi, Vaslui.

”În intervalul menţionat, în judeţele Botoşani, Iaşi şi Vaslui vor fi perioade cu averse torenţiale. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 40…60 l/mp şi izolat de peste 70…80 l/mp”, afirmă meteorologii.

O atenţionare cod galben, valabilă pentru perioada 14 septembrie, ora 22 – 15 septembrie, ora 22, vizând ploi însemnate cantitativ, a fost emisă pentru Banat, sudul Crişanei, sud-vestul Transilvaniei, unde cantităţile de apă vor fi de 20…25 l/mp şi izolat de peste 30 l/mp.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Exit mobile version