Laura Codruța Kovesi îl ironizează pe Nicușor Dan: Îi doresc mult somn, un somn bun. Ţara are nevoie de el în formă bună

Laura Codruța Kovesi reacționează dur la afirmațiile președintelui Nicușor Dan privind presupuse „abuzuri” la DNA, spunând că acestea nu au bază și ironizându-l pentru declarațiile făcute, în timp ce îi transmite că funcția de șef al statului este una solicitantă și că România are nevoie de el „în formă bună”.

Laura Codruţa Kovesi a fost întrebată, într-un interviu acordat context.ro, cum răspunde afirmaţiei preşedintelui Nicuşor Dan care, în luna aprilie, afirma că „ar înclina să creadă” că sub conducerea ei s-au făcut abuzuri la DNA şi la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

„Înclină să creadă. În general nu comentez ce zic politicienii, dar este totuşi o afirmaţie a preşedintelui României care nu m-a afectat doar pe mine, ci a afectat o întreagă instituţie importantă în România, numită Direcţia Naţională Anticorupţie, şi mulţi procurori care au lucrat sau care lucrează acolo. Deci faptul că ai obţinut un scor bun la olimpiade internaţionale de matematică nu te califică să faci altfel de afirmaţii. Şi cu siguranţă funcţia de preşedinte al României este o funcţie dificilă, stresantă, obositoare. Îi doresc preşedintelui mult somn, un somn bun. Ţara are nevoie de el să revină în formă bună”, a răspuns Kovesi.

Totodată, întrebată dacă, în opinia sa, Nicuşor Dan s-a bazat pe ceva anume atunci când a făcut această afirmaţie, şefa Parchetului European a răspuns: „Înclin să cred că nu. Alt comentariu nu o să mai fac”.

Kovesi a vorbit, în acelaşi interviu, despre concursurile organizate recent pentru ocuparea funcţiilor de conducere ale celor mai importante parchete, ea afirmând că procurorii au fost descurajaţi să se înscrie de faptul că şeful statului a anunţat, încă din campania electorală, că va purta negocieri cu privire la aceste aspecte.

„Mi-e greu să comentez numele procurorilor, cu unii dintre ei chiar am lucrat, deci nu aş vrea să comentez lucrurile astea. Poate puţin procedura. Pentru că ceea ce cumva şi eu, şi câţiva colegi cu care am vorbit, am ajuns la concluzia asta, că procedura într-un fel a fost o problemă. Că atunci când preşedintele statului, cel care numeşte în funcţii, declară şi în timpul campaniei electorale, şi după: voi negocia numirile pentru funcţiile de procuror general şi DNA, transmite un anumit semnal. Şi atunci, ştiu foarte mulţi colegi buni din sistem care nu şi-au depus candidatura – pentru că în momentul în care această candidatură a fost anunţată, am întrebat câţiva colegi: te-ai gândit să candidezi? Şeful DNA este foarte important pentru EPPO, că ei asigură structura de suport a EPPO şi avem o competenţă împărţită, deci cumva şi noi avem un interes să avem un procuror-şef bun. Din fericire, eu am lucrat cu domnul Cerbu, îl cunoaştem şi sunt convinsă că o să avem o cooperare bună – dar toţi aceşti colegi, în momentul în care i-am întrebat de ce nu candidezi, acesta a fost răspunsul: Păi dacă el negociază funcţiile, ce să fac, de ce să candidez? Pentru că numirea este deja negociată, numele se cunoaşte. Şi atunci de ce să candidez? Deci cumva cred că aici a fost o problemă şi de aceea oamenii buni din sistem, sau alţi candidaţi, nu şi-au depus candidatura”, a mai afirmat Laura Codruţa Kovesi.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.