16.1 C
București
luni, septembrie 16, 2024

Magazinele Lidl din țară au fost luate la control. ANPC a dat amenzi de peste un million de euro pentru mai multe nereguli

Aproape 300 de magazine Lidl din toată ţara au fost controlate de comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) fiind găsite mai multe nereguli.

Reprezentanţii ANPC au transmis marţi, printr-un comunicat de presă, că a fost desfăşurată, în ultimele zile, o amplă campanie de verificare a modului în care sunt respecatate prevederile legale în vigoare, în domeniu, în magazinele operatorului economic SC Lidl Discount SRL.

Au fost verificate 295 locaţii din întreaga ţară, iar în urma neregulilor constatate, comisarii ANPC au aplicat 757 de amenzi contravenţionale în valoare de circa 7,5 milioane lei.

De asemenea, au fost oprite definitiv de la comercializare produse neconforme, în valoare de 120.000 de lei. 

Comisarii ANPC au mai decis oprirea temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficienţelor pentru 23 puncte de lucru, au propus închiderea temporară a unităţii pe o perioadă de până la şase luni, pentru patru unităţi, din judeţele Botoşani, Galaţi şi Giurgiu, dar şi închiderea temporară a unităţii pe o perioadă de la şase luni la un an pentru şapte puncte de  lucru, din Regiunea Bucureşti-Ilfov.

43 de unități au fost sanționate cu ”oprirea temporară de prestări servicii”

Totodată, pentru 43 de unităţi a fost cerută încetarea practicii comerciale incorecte. 

Măsura de oprire temporară a prestării de servicii, până la remedierea deficienţelor, a fost aplicată unor puncte de lucru situate în judeţele Ilfov, Bihor, Maramureş, Cluj, Alba, Braşov, Mureş, Arad, Constanţa, Tulcea şi municipiul Bucureşti.

“Ciupitul la cântar” a devenit o formă de comerţ. Ciudat este că niciodată nu se gândeşte nimeni să adauge un pic, astfel că totdeauna iese în pagubă consumatorul! Dacă ştii că procesul tehnologic scade cantitatea, cum se întâmplă că nimeni nu pune puţin în plus, pentru a preveni scăderea! Lidl este corigent la cântar şi nu numai!” – a declarat Horia Constantinescu, preşedintele ANPC. 

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.