Acasă Știri Externe Maia Sandu câștigă al doilea mandat de președinte al Republicii Moldova

Maia Sandu câștigă al doilea mandat de președinte al Republicii Moldova

0

Maia Sandu a obţinut, duminică, al doilea mandat de preşedinte al Republicii Moldova, cu 55,35%, potrivit datelor preliminare centralizate de Comisia Electorală Centrală (CEC), după numărarea voturilor din 99,68% din secţiile de votare, în fața contracandidatului socialist Alexandr Stoianoglo. Acesta a fost votat de 44,65% dintre alegători.

Prezența la vot a fost de 54,31%. Au mers la urne peste 1,69 de milioane de alegători.

Până luni dimineaţă, la ora 7.30, CEC centralizase voturile a 1.676.284 alegători. Dintre aceştia, 927.805 au susţinut-o pe Maia Sandu, iar 748.479 pe Alexandr Stoianoglo.

Candidatul socialiştilor Alexandru Stoianoglo s-a impus în urma rândul votanţilor interni, cu scorul de 51,19% la 48,81%, însă Maia Sandu a contrabalansat prin votul din diasporă, unde a câştigat net cu 82.71% la 17.29%.

Maia Sandu a devenit astfel primul politician de peste Prut care a obținut prin vot direct, două mandate succesive de preşedinte. Fostul preşedinte comunist Vladimir Voronin, care a stat mai bine de opt ani la conducerea ţării, a fost ales de Parlament, înainte ca Moldova să revină în 2016 la sistemul alegerii preşedintelui prin sufragiu universal direct, aşa cum se făcea în primii ani după proclamarea independenţei.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Exit mobile version