Poliţistul bucureştean aflat în timpul liber care l-a prins pe agresorul livratorului străin lovit în plină figură a dezvăluit presei că a mai intervenit şi altădată, tot în afara orelor de program, la un caz în care un infractor era fugărit de poliţişti.
Andrei Jianu, a cărui identitate a fost făcută publică de către poliţistul Marian Godină, a declarat că recenta sa intervenţie a avut loc după terminarea serviciului, în timp ce se ducea spre casă.
„După terminarea programului de lucru, în timp ce mă deplasam spre casă am observat un cetăţean care era agresat fizic de către altul, motiv pentru care m-am apropiat de aceştia, somându-l pe agresor. Acesta, auzindu-mă, a început să fugă spre cealaltă parte a Colentinei unde a fost imobilizat, colegii mei fiind în faţa secţiei de poliţie, urmând a intra în schimbul trei m-au auzit şi au venit, ajutându-mă să-l încătuşez, ulterior conducându-l pe acesta la sediul secţiei de poliţie”, a declarat, joi, agentul de poliţie Andrei Jianu.
Întrebat ce i-a spus atacatorul în momentul în care l-a imobilizat, poliţistul a precizat că acesta i-a mărturisit doar că îi pare rău şi că nu se aştepta să fie văzut de cineva.
Credeam că nu mă vede nimeni
„A zis doar că îi pare rău, nu se aştepta să fie văzut de către cineva. Ulterior, la Secţia 7 Poliţie, a fost dispusă reţinerea acestuia, în urma probatoriului, după care a primit un mandat de 30 de zile”, a afirmat poliţistul.
Agentul a dezvăluit că nu este primul asemenea incident la care a intervenit în timpul carierei sale, precizând că s-a mai întâmplat în urmă cu doi ani, când se îndrepta către serviciu.
„S-a mai întâmplat cred că acum doi ani tot la fel. Când veneam la secţia de poliţie să intru la muncă, un cetăţean era alergat de către colegii mei fugea de ei. S-a nimerit să fiu acolo. L-am imobilizat şi a fost, de asemenea, condus la secţie”, a mai spus poliţistul Andrei Jianu.
Se cere tragerea la răspundere a deputatului AUR Dan Tanasă
Poliţistul Marian Godină a postat, pe pagina sa de socializare, o imagine cu poliţistul care a intervenit promt după ce un tânăr de 20 de ani a lovit un livrator străin spunându-i că este „invadator” şi cerându-i să se întoarcă în ţara sa.
Poliţistul, aflat în timpul liber în momentul intervenţiei, se numeşte Andrei Jianu.
Reacţiile internauţilor nu au întârziat să apară, cele mai multe mulţumindu-i tânărului poliţist pentru modul în care a rezolvat situaţia şi cerând autorităţilor tragerea la răspundere a deputatului AUR Dan Tanasă.
Săptămâna trecută, Godină a făcut plângere penală împotriva acestuia pentru incitare la violenţă, ură sau discriminare, după ce parlamentarul a postat pe Facebook un text în care îi îndemna pe români să refuze comanda „dacă nu e livrată de un român”.
„Nu mai încurajaţi importul de muncitori necalificaţi din Asia şi Africa. Treziţi-vă!!!”, a scris Tanasă.
Joi,parlamentarul AUR Dan Tanasă a reacţionat după agresarea livratorului străin, pe o stradă din Capitală, el arătând că violenţa stradală din Bucureşti şi din alte oraşe nu are nevoie de postările sale ca să existe, iar când spune că nu putem accepta importul de nesiguranţă şi de practici sălbatice nu atacă pe nimeni pe criterii de origine, ci spune un adevăr de bun-simţ.