Două povești asemănătoare și absolut brutale arată prin ce trec soldații ruși care ajung pe front în prima linie în războiul din Ucraina, scrie CNN.
Un luptător a fost împușcat de două ori, ulterior a fost trimis de la spital înapoi direct pe front, unde a băut zăpadă topită pentru a trăi. Forțat să atace pozițiile ucrainene în mod repetat, până când o grenadă l-a orbit și a fost salvat din tranșee de un medic care l-a făcut infirmier de spital.
Un altul a fost condamnat la 20 de ani pentru acuzații trafic de droguri, trimis pe front la vârsta de 23 de ani. Netrecând prin aproape niciun antrenament, moare trei săptămâni mai târziu – împreună cu alți 60 de ruși uciși într-un atac chiar în ziua în care președintele rus Vladimir Putin a sărbătorit înfrângerea naziștilor în Piața Roșie.
Aceste două povești, de supraviețuire remarcabilă și moarte prematură, simbolizează pierderea mizerabilă și obositoare de vieți omenești în tranșeele Rusiei. Cu toate acestea, există o distincție: morții sunt prizonieri, cărora li s-a promis reducerea pedepsei la închisoare dacă se alătură așa-numitelor batalioane Storm-Z conduse de Ministerul rus al Apărării.
Speranța de viață este scurtă, se condiționează greu pentru a supraviețui, iar condamnații descriu că sunt folosiți ca carne de tun. Zeci de mii de condamnați au fost recrutați pentru a servi în prima linie, la început de grupul de mercenari Wagner – o schemă preluată apoi de ministerul apărării.
CNN a vorbit cu mama unui condamnat, Andrei, care a fost condamnat la 20 de ani pentru acuzații de droguri și trimis în prima linie ca parte a programului de recrutare al armatei ruse. Mama a oferit videoclipuri, documentație și mesaje de chat pentru a verifica povestea fiului ei și moartea lui timpurie, la doar trei săptămâni după ce a fost trimis pe front.
CNN a vorbit și cu un supraviețuitor rar al unităților Storm-Z, Serghei – care a fost intervievat prima dată telefonic într-un spital militar cu câteva luni mai devreme și săptămâna trecută a povestit viața sălbatică și deteriorată din tranșeele rusești.
Deși condițiile îngrozitoare de luptă sunt bine cunoscute, multe mărturii ale Rusiei provin de la prizonierii de război și sunt furnizate prin ucraineni. Aceste două povești reprezintă mărturii rare aduse direct de la ruși. CNN a schimbat numele și a eliminat detalii cheie din aceste două cazuri pentru siguranța intervievaților.
Serghei area acum două locuri de muncă pentru a-și hrăni familia, dar a spus că încă așteaptă despăgubiri militare pentru multiplele răni. Urechile îi sună noaptea din cauza șocului obuzelor, fapt pentru care care cu greu adoarme în casa lui liniștită.
El a spus că a fost lovit de nouă ori de obuzele de artilerie care au aterizat în apropierea lui în timp ce se afla în linia frontului, pe o perioadă de opt luni. Iarna trecută a fost împușcat în picior, apoi trimis înapoi pe front după un tratament de 10 zile, a spus el. A fost împușcat din nou, în umăr, și internat corespunzător. Două luni mai târziu, o lipsă de forță de muncă a însemnat că a fost trimis din nou în linia frontului, unde a spus că a descoperit că condamnații amputați au primit sarcini radio, iar trupele își aruncau vestele antiglonț deoarece aveau o valoare de protecție minimă.
„Ele nu ajută împotriva obuzelor, deoarece artileria lor [ucraineană] lovește cu mare precizie”, a spus Serghei. „Artileria noastră poate trage de trei sau patru ori și, dacă vrea Dumnezeu, ceva explodează”.
Ororile cotidiene
Ratele de mortalitate sunt greu de aflat. Serghei a spus că din unitatea sa de 600 de prizonieri recrutați în octombrie, doar 170 erau încă în viață și toți, cu excepția a doi, răniți.
„Toată lumea a fost rănită, de două, trei și chiar patru ori”, a spus el. El și-a amintit că i-a văzut pe colegi zdrobiți de obuzele care aterizau în apropierea lor și că a fost minunea că a supraviețui.
„Îmi amintesc cel mai clar ultima dintre cele nouă comoții pe care le-am avut”, a spus el.
„Am atacat. RPG-uri, drone puține la noi. Comandantul nostru strigă la radio: „Nu-mi pasă, haide! Nu te întoarce până nu iei această poziţie!’ Doi dintre noi am găsit o mică gaură și ne-am scufundat acolo.”
Dar calvarul lor nu se terminase. „O dronă (ucraineană) ne-a aruncat o grenadă și a aterizat în distanța de 30 de centimetri dintre noi. Prietenul meu era acoperit cu schije peste tot. Totuși am fost neatins cumva. Dar mi-am pierdut vederea timp de cinci ore – doar un văl alb în fața ochilor”.
În cele din urmă, a găsit medici cărora li s-a făcut milă de el, dându-i un loc de muncă de infirmier la spital – mutarea cadavrelor, verificarea cadavrelor pentru acte de identificare, curățenie – până la sfârșitul ultimei luni de contract.
Serghei își amintește ororile cotidiene din tranșeele rusești. Mâncarea era în cea mai mare parte din carne conservată cu tăiței instant, dar apa era cel mai greu de obținut.
„Trebuia să mergi pe jos trei până la patru kilometri pentru a obține apă. Uneori nu am mâncat câteva zile, nu am băut câteva zile.” El a spus că iarna ca să supraviețuiască a băut zăpadă topită. „Nu a fost foarte plăcut, dar a trebuit.”
Disciplina a fost menținută prin execuții, a spus el. „Uneori, comandantul „resetează” oamenii. Am văzut-o doar o singură dată – un camarad a încercat să fure. Dar când a încercat să scape, un glonț l-a lovit în ceafă”.
