Acasă Actualitate Medic de la Spitalul din Milano, unde e internat un rănit de...

Medic de la Spitalul din Milano, unde e internat un rănit de la Crevedia: Dezvoltă complicaţii, rămâne intubat și sedat

0

Dr. Sergio Colombo, doctor la spitalul San Raffaele din Milano, a relatat care este starea pacientului din România care a ajuns la unitatea sanitară, în urma exploziilor de la staţia GPL din Crevedia, scrie News.ro.

Pacientul, un bărbat în vârstă de 48 de ani este sedat şi intubat încă de când a ajuns în acest spital, iar recent i s-a făcut traheostomie, spun medicii. Dr. Sergio Colombo afirmă că, pe lângă alte complicaţii pentru care primeşte tratament, pacientul este tratat şi pentru o infecţie a plăgilor şi că organismul său răspunde bine la antibioticele administrate.

Medicul de terapie intensivă a precizat şi care este starea pacientului internat iniţial la San Rafaelle şi transferat apoi la scurt timp în centrul destinat tratării pacienţilor cu arsuri de la Spitalul Niguarda din Milano.

Medicul spune că starea acestuia este foarte gravă şi că medicii de la Niguarda încearcă să ţină sub control răspândirea infecţiei de la nivelul rănilor, în organism.

„Cei doi pacienţi au ajuns săptămâna trecută, unul dintre ei era era foarte grav, i-am acordat îngrijiri în prima oră apoi l-am transferat spre alt spital de referinţă pentru pacienţii arşi de aici, din Milano. 

Celălalt pacient încă este aici în terapie intensivă, a fost mai puţin critic în ceea ce priveşte suprafaţa arsă, dar, ca fiecare pacient care ajunge în terapie intensivă, dezvoltă complicaţii care pot fi tratate doar în terapie intensivă.

Acum este stabil, este îngrijit de chirurgii noştri, are nevoie să fie tratat pentru problemele respiratorii şi cardio-circulatorii, dar şi pentru problemele legate de o infecţie. Cred că-l putem transfera de îndată ce avem un pat nou în terapie intensivă sau trebuie să aşteptăm să-l transferăm pe secţie, de îndată ce el se va simţi mai bine”, a explicat medicul. 

Ce provocări ridică îngrijirea unui pacient cu arsuri

Pacientul cu arsuri este unul dificil mai ales pentru asistenţi, în fazele în care se administrează medicaţia, primele 48 de ore sunt critice pentru că trebuie să asigurăm multe fluide pentru pacientul care le-a pierdut odată cu arsurile, în primele 48 de ore se intervine mai mult în terapie intensivă, pacientul are nevoie mai mult de ajutorul medicilor din ATI decât de cel al chirurgilor plastici.

După aceea munca începe şi merge în paralel cu cea a chirurgului, pentru că uneori plăgile, arsurile au nevoie tot mai mult de munca chirurgului, alteori, cum este în cazul pacientului de aici, trebuie să controlăm situaţia, să asigurăm suportul corect astfel încât să facem organismul să răspună într-o manieră bună, trebuie să controlăm infecţiile, este o muncă multidisciplinară, cu chirurgul care face traheostomie, intubarea, apoi controlul infecţiilor cu infecţionistul. 

A fost intubat încă de la început şi acum i s-a făcut traheostomie (n.red traheostomie –  deschiderea directă a căii aeriene printr-o incizie la nivelul traheei, procedura permite pacientului să respire fără a folosi nasul sau gura şi este indicată în anumite afecţiuni cu complicaţii grave) pentru că după câteva zile am evaluat zona gâtului şi am hotărât să facem această procedură, astfel încât lucrurile să fie mai sigure pentru el. 

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Exit mobile version