Vicepreşedintele Consiliului Securităţii Rusiei, Dmitri Medvedev, a declarat duminica aceasta că Moscova nu are nevoie să poarte convorbiri de pace cu Ucraina până când această ţară nu le va cere în genunchi, scrie EFE.
„Nu avem nevoie de niciun dialog. Inamicul trebuie să vină târându-se în genunchi, cerşind milă”, a spus Medvedev, comentând totodată – referitor la întâlnirea de la Jeddah – că „este greu de criticat dorinţa de a pune capăt unui război”.
El a spus însă că orice propunere de pace poate avea succes doar dacă îndeplineşte trei condiţii de bază.
„Prima: participarea ambelor părţi ale conflictului, lucru care nu se întâmplă”, deoarece Rusia nu a fost invitată la respectiva întâlnire, a indicat el.
„A doua: să fie luat în considerare contextul istoric. Şi acesta este: Ucraina nu a existat ca ţară înainte de 1991. Este o aşchie din Imperiul Rus”, a spus el.
În fine, Medvedev a concluzionat că este nevoie „să se ţină cont de realitatea actuală”, care în opinia sa este că „Ucraina se află într-o fază de semi-descompunere, iar o parte din teritoriile sale au revenit Rusiei”.
„Mediatorul care este dispus să recunoască aceste aspecte evidente are şanse de succes. Ceilalţi, niciuna”, a decretat el.
După negocierile de pace eşuate de la Istanbul din aprilie 2022, Rusia a reiterat că nu se opune negocierilor cu Ucraina pentru a pune capăt războiului, dar acuză Kievul că nu este dispus să dialogheze.