Preşedintele american Donald Trump l-a asimilat joi, în Biroul Oval, la Casa Albă, pe cancelarul german Friedrich Merz, cu naziştii, vorbind despre comemorarea Debarcării americane în Normandia, ”un incident diplomatic”; se întreabă BFMTV.
Friedrich Merz i-a amintit lui Donald Trump că vineri se comemorează ”Ziua Z”, Debarcarea americană în Normandia, care a ”pus capăt rrăzboiului în Europa”.
Preşedintele american i-a dat o replică ce poate fi interpretată drept o ironizare sau o insultă.
”Nu e o zi bună pentru tine”, i-a răspuns el cancelarului german, făcând o legătură între el şi regimul nazist.
”A fost eliberarea ţării mele de dictatura nazistă”, i-a răspuns rece Friedrich Merz, fără să noteze caracterul absurd al comentariului chiar şi pentru un Donald Trunp, cunoscut prin ieşirile sale.
Noul cancelar german efectuează această vizită în Statele Unite într-un context special,
El are misiunea să dea o direcţie bună relaţiilor între cele două ţări, în contextul unui conflict vamal între Statele Unite şi Uniunea Europeană (UE) şi în care excedentul comercial german face Washingtonul să scrâşnească din dinţi.
”Alianţa noastră cu Statele Unite a fost, este şi va rămâne de o importanţă capitală în securitatea, libertatea şi prosperitatea Euopei”, a scris Friedrich Merz înainte să plece la Washington, unde a sosit în timpul nopţii.
Cancelaria germană a anunţat, citată de AFP, că liderul german, considerat impulsiv, şi-a pregătit ”cu seninătate” întâlnirea cu preşedintele american.