Pe 26 noiembrie, în Germania vor fi publicate memoriile fostului cancelar Angela Merkel, care a deținut această funcție din noiembrie 2005 până în decembrie 2021.
Die Zeit și Bild publică fragmente din cartea intitulată „Freedom. Amintiri 1954–2021”, în care Merkel își amintește de copilărie și tinerețea din RDG și de summitul NATO din 2008.
La acest summit au început discuțiile privind aderarea Ucrainei (și a Georgiei) la NATO.
Merkel nu a susținut intrarea accelerată a acestor două țări în alianță. În memoriile sale, ea explică motivele deciziei sale și, de asemenea, vorbește despre impresiile ei despre discursul lui Putin de la Munchen și conversațiile cu Donald Trump.
Ce crede Merkel despre Putin
La summitul NATO de la București din 2008, liderii occidentali au discutat despre propunerea președintelui american de atunci George W. Bush de a acorda Ucrainei și Georgiei un Plan de acțiune pentru aderare (MAP) pentru alianță, denumirea programului la care ambele țări solicitaseră să se alăture.
Cu toate acestea, Merkel, împreună cu președintele francez Nicolas Sarkozy, s-au opus. Potrivit acesteia, furnizarea unui MAP, deși nu ar însemna o decizie finală, ar fi totuși „un angajament aproape ireversibil față de apartenența la NATO pentru ambele țări”.
”Am înțeles dorința țărilor din Europa Centrală și de Est de a deveni cât mai repede membre NATO, pentru că după încheierea Războiului Rece aspirau să aparțină comunității occidentale. Nu exista nicio îndoială că Rusia nu putea oferi acestor țări ceea ce tânjeau: libertate, autodeterminare, prosperitate.
Dar, în același timp, NATO și statele sale membre, la fiecare etapă de expansiune, au trebuit să țină cont de posibilele consecințe asupra alianței, securitatea, stabilitatea și funcționarea acesteia. Admiterea unui nou membru ar trebui să aducă mai multă securitate nu numai acestuia, ci și NATO. De aceea există criterii de admitere a unei țări care, pe lângă potențialul militar al acesteia, țin cont și de structura internă a candidatului la intrare. Acest lucru este valabil și pentru Ucraina și Georgia”, spune Merkel.
Ucraina și NATO
Potrivit lui Merkel, situația de acolo era „semnificativ diferită” de situația din țările care deja aderaseră la NATO: Ucraina a avut o „despărțire profundă” și o minoritate a populației a susținut aderarea la alianță, iar Georgia a avut conflicte teritoriale în Osetia de Sud și Abhazia.
Și deși Rusia nu avea drept de veto, cancelarul a considerat că este necesar să țină cont de opinia lui Vladimir Putin.
”Am considerat că este o neglijență gravă să luăm în considerare problema acordării statutului MAP Ucrainei și Georgiei fără a analiza punctul de vedere al lui Putin. De când Putin a devenit președinte al țării sale în 2000, a făcut tot posibilul pentru a readuce Rusia la statutul de jucător pe scena internațională pe care nimeni, în special Statele Unite, nu l-ar putea ignora.
Scopul său nu a fost să construiască structuri democratice sau să creeze prosperitate pentru toți printr-o economie eficientă. Mai degrabă, el a căutat să contracareze faptul că Statele Unite au ieșit învingătoare din Războiul Rece. El dorea ca Rusia, chiar și într-o lume multipolară post-Război Rece, să rămână un centru indispensabil al puterii. Pentru a atinge acest obiectiv, s-a bazat în primul rând pe experiența sa în serviciul de Securitate”, a mai spus Merkel.
Discursul lui Putin
Merkel își amintește de conferința de securitate de la Munchen care a avut loc la 10 februarie 2007 – cu puțin peste un an înainte de summitul NATO – la care Putin a ținut discursul său despre inadmisibilitatea construirii unei lumi unipolare. Ea spune că a stat în primul rând și l-a putut vedea clar pe președintele rus în timpul discursului său.
”A vorbit repede, parțial improvizând și probabil că a scris el însuși majoritatea, dacă nu fiecare cuvânt, din discurs. Am fost revoltată mai ales de complezența lui: nici un cuvânt despre conflictele nerezolvate de lângă el – din Nagorno-Karabah, Moldova și Georgia; critici la adresa operațiunii NATO din Serbia – dar nici un cuvânt despre atrocitățile sârbilor în timpul prăbușirii fostei Iugoslavii, nici un cuvânt despre situația din Rusia însăși.
Au fost însă fraze pe care nu le-am considerat complet nefondate. Critica războiului din Irak s-a dovedit a fi corectă: după cum se știe, dovezile prezenței armelor chimice în Irak nu au fost niciodată prezentate. Am fost, de asemenea, îngrijorată de eșecul adaptării Tratatului privind forțele armate convenționale în Europa (CFE). <…> Disputele privind ratificarea Tratatului Adaptat (CFE-A) între Rusia și, în special, Statele Unite au apărut din cauza prezenței observatorilor militari ruși în Georgia.
În discursul său de la München, Putin a apărut așa cum l-am perceput eu: un om care este mereu în alertă, încearcă să nu se împiedice să fie tratat incorect și este gata să riposteze în orice moment, inclusiv prin jocuri de putere demonstrative. Toate acestea puteau fi considerate copilărești, condamnate. Dar asta a făcut ca Rusia să nu dispară de pe harta lumii”.
