19 C
București
duminică, iunie 16, 2024

Ministerul Apărării anunță că ambarcaţiunea descoperită miercuri plutind în Marea Neagră ar putea fi o dronă marină

Ministerul Apărării Naționale (MApN) a anunțat vineri descoperirea unui posibil vehicul marin fără pilot în Marea Neagră, la est de Tuzla.

Ambarcațiunea, recuperată de nava ARSVOM, este supusă cercetărilor din partea MApN și a structurilor specializate din cadrul Sistemului național de apărare, ordine publică și siguranță națională, conform procedurilor operaționale specifice.

Detaliile despre natura vehiculului marin și despre proveniența sa urmează a fi stabilite ulterior.

MApN a transmis, vineri, că nava de căutare-salvare Artemis a Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare a transportat, joi seară, în zona de siguranţă a poligonului de trageri antiaeriene Capu Midia, o ambarcaţiune recuperată din apele teritoriale româneşti.

”Vineri, 5 aprilie, Ministerul Apărării Naţionale, împreună cu structuri specializate din cadrul Sistemului naţional de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, a pus în aplicare procedurile operaţionale specifice de cercetare a ambarcaţiunii.

Miercuri, 3 aprilie 2024, nava de căutare-salvare Artemis a executat o misiune specifică pentru o ambarcaţiune răsturnată la aproximativ 20 Mm est Tuzla, care s-a dovedit a fi un posibil vehicul marin fără pilot”, a arătat MApN.

La rândul său, Agenţia Română de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM) a arătat că a fost alertată de către Centrul Maritim de Coordonare (MRCC) cu privire la o ambarcaţiune răsturnată, în zona travers Tuzla.

”Nava SAR ARTEMIS, din cadrul ARSVOM, a fost solicitată să intervină pentru a efectua operaţiuni de căutare şi salvare, dar în urma căutărilor nu a fost găsită nicio persoană, singurul obiect identificat, în perimetrul de căutare, a fost barca răsturnată.

Fiind considerată un pericol pentru siguranţa navigaţiei, ambarcaţiunea a fost remorcată de către nava Sar Artemis-ARSVOM şi adusă în port, pentru a se face investigaţii. În acest moment este o anchetă în curs de desfăşurare şi se fac cercetări de către organele abilitate. În ce priveşte activitatea ARSVOM, misiunea a fost îndeplinită cu succes, conform procedurilor pentru intervenţii de căutare şi salvare, sub coordonarea şi la indicaţiile Centrului Maritim de Coordonare”, a transmis Agenţia.

Potrivit sursei citate, ARSVOM este organul tehnic de specialitate din subordinea Ministerului Transporturilor, prin care acesta asigură activitatea de căutare şi salvare a vieţii omeneşti pe mare şi intervenţii în caz de poluare.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.