12.4 C
București
joi, aprilie 25, 2024

Ministrul de Externe al Ungariei: Îi somez pe austrieci să fie de acord cu aderarea prietenilor noştri români la Schengen

Ministrul de Externe al Ungariei, Peter Szijjarto a declarat, vineri, la Timişoara că susţine aderarea României la Spaţiul Schengen şi a solicitat oficialilor din Austria să nu se mai opună acestui lucru.

Potrivit ministrului, după ce România va intra Schengen, vor fi 10 puncte noi de trecere a frontierei între România şi Ungaria.

„Doresc să îi invit politicos, că să nu zic că-i somez, pe oficialii austrieci să fie de acord cu aderarea prietenilor noştri români la Spaţiul Schengen. Interesul Ungariei e ca România să adere la Schengen în acest an. De la acel moment, vom avea 10 noi puncte de trecere frontieră şi fără timpi de aşteptare nicăieri la graniţă”, a declarat Peter Szijjarto, la Timişoara, informează News.ro.

Ministrul de Externe al Ungariei a subliniat că România este a treia cea mai mare piaţă de export pentru Ungaria.

”România e a treia cea mai mare piaţă de export pentru noi, este un loc preferat de investiţîi pentru capitalul maghiar, avem comunităţi naţionale care trăiesc în cele două ţări, a venit momentul să nu deranjăm legătura dintre cele două ţări prin puncte de trecere…

Sperăm că decizia din această toamna referitoare la aderare României la Schengen se va baza pe fapte reale”, a mai precizat Peter Szijjarto, ministrul Afacerilor Externe din Ungaria.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.