16.1 C
București
luni, septembrie 16, 2024

Ministrul Energiei denunță un deepfake, prin care se încearcă păcălirea românilor. La ce trebuie să fim atenți

Sebastian Burduja, ministrul Energiei, a anunţat luni că a depus o plângere penală împotriva utilizării tehnologiei deepfake pentru înşelarea cetăţenilor în achiziţionarea de servicii false de investiţii în domeniul energiei.

Ministrul spune că pe pagina falsă de Facebook denumită „HTPPY”, a fost postat, pe 19 ianuarie, un videoclip deepfake în care a fost reprezentat promovând fals o schemă de investiţii inexistente a companiei Enel.

”Am depus astăzi o plângere penală la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva utilizării tehnologiei deepfake pentru înşelarea cetăţenilor în achiziţionarea de servicii false de investiţii în domeniul energiei.

Aceste fapte reprezintă infracţiuni grave, nu doar împotriva individului, ci şi împotriva securităţii naţionale a României. În data de 19 ianuarie 2024, pe pagină falsă de Facebook denumită „HTPPY”, a fost postat un videoclip deepfake în care am fost reprezentat promovând fals o schemă de investiţii inexistente a companiei ENEL.

Videoclipul a folosit în mod fraudulos imaginea mea şi vocea mea pentru a convinge publicul să investească într-o platformă fictivă. Această acţiune nu doar că a înşelat publicul, dar a şi denigrat reputaţia mea şi a instituţiei Ministerului Energiei”, anunţă Burduja.

Tehnologia deepfake, care utilizează inteligenţa artificială pentru a crea conţinut fals, devine o ameninţare tot mai mare la adresa democraţiei noastre constituţionale prin răspândirea dezinformării, precizează oficialul.

Companiile nu solicită plăți prin canale electronice nesigure

Nicio companie serioasă nu va solicita plăţi prin canale electronice nesigure sau prin linkuri plasate în comentariile postărilor de pe reţelele sociale, subliniază el.

”Vreau să subliniez că nicio companie serioasă nu va solicita plăţi prin canale electronice nesigure sau prin linkuri plasate în comentariile postărilor de pe reţelele sociale. Aceste metode sunt adesea folosite de infractori pentru a înşela şi a obţine ilegal fonduri de la persoane neinformate.

Prin urmare, este esenţial ca toţi cetăţenii să verifice întotdeauna autenticitatea şi legitimitatea oricărei solicitări de investiţii sau de transferuri financiare. În această eră digitală, informaţia corectă şi verificată este cel mai puternic instrument pe care îl avem pentru a combate înşelăciunile şi pentru a ne proteja finanţele personale.

Vă încurajez să folosiţi doar canalele oficiale de comunicare ale companiilor şi să evitaţi să răspundeţi la solicitările de plăţi prin metode nesigure sau neconvenţionale. De asemenea, îndemn pe toată lumea să urmărească campaniile de conştientizare organizate de Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică şi celelalte instituţii cu atribuţii în domeniul securităţii cibernetice”, mai spune el.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.