5 C
București
duminică, noiembrie 24, 2024

Mircea Geoană, după vot: Nu alegem doar un preşedinte, alegem o direcţie pentru ţară

Candidatul independent Mircea Geoană a afirmat că la alegerile prezidenţiale nu alegem doar un preşedinte, ci şi o direcţie pentru ţară.

El a precizat că avem de ales între corupţie şi extremism, între competenţă şi patriotism şi că este nevoie de o participare cetăţenească masivă.

”Nu alegem doar un preşedinte, alegem o direcţie pentru ţară. Cred că alegerea este destul de clară, avem de ales între corupţie şi extremism, între competenţă şi patriotism. Celor care încă nu s-au decis dacă şi cu cine să voteze, sper că noaptea le-a fost un sfetnic bun.

E nevoie de participare cetăţenească masivă pentru a putea să ne alegem viitorul în mod democratic şi liber.

Şi un mesaj de încurajare pentru diaspora românească din Europa, din America de Nord, îi aşteptăm în număr mare la vot şi de asemenea pentru masiva diasporă basarabeană care a făcut diferenţa la alegerile din Republica Moldova şi sper să facă diferenţa şi la alegerile prezidenţiale de la noi”, a declarat Mircea Geoană, duminică, după ce a votat. 

El a precizat că este încrezător că românii vor alege cel mai bun preşedinte pentru vremuri complicate. 

”Noi am trecut prin acest exerciţiu, suntem încrezători şi sunt convins că românii şi româncele vor alege cel mai bun preşedinte pentru vremuri complicate.

Avem de ales între pace şi insecuritate, între dezvoltare şi stagnare, criza economică bate la uşă  Rugămintea mea este să alegeţi cei mai competenţi oameni pe care îi găsiţi pe buletinele de vot. 

Data viitoare sper să nu mai votăm aşa, să intrăm şi noi în rândul lumii, să votăm digital, cu blockchain. Este uşor depăşit sistemul nostru electoral”, a mai afirmat Geoană.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.