Cu o înălţime de 250 de metri, aproape de două ori mai mare decât London Eye, Ain Dubai (Ochiul Dubaiului, în arabă) este cea mai mare roată Ferris din lume.
Dar a încetat să se mai învârtească, fără nicio explicaţie oficială, ceea ce menţine viu misterul din jurul acestei instalaţii gigantice, relatează AFP.
Forma sa rotundă şi jocul de lumini continuă să o distingă în jungla de turnuri imense de sticlă din bogatul emirat din Golf, în inima unei insule artificiale numite Bluewaters, care găzduieşte atracţii turistice, restaurante şic şi apartamente de lux.
Inaugurată în 2021, Ain Dubai a încetat să mai funcţioneze în martie 2022 din cauza unor „lucrări de îmbunătăţire”, potrivit site-ului oficial, care a anunţat în repetate rânduri o prelungire a închiderii. Data redeschiderii va fi anunţată „în timp util”, cu, se promite, noi „oferte interesante” pentru vizitatori.
Cu porţile închise, situl rămâne deocamdată pustiu, fără vânzători de bilete sau cozi de turişti la vedere.
„Am întrebat un agent de securitate şi mi-a spus că nu funcţionează”, spune Marwan Mohammed, un vizitator egiptean în vârstă de 33 de ani. „L-am întrebat de ce, dar nu mi-a răspuns”, a continuat turistul, aflat printre puţinii trecători care făceau fotografii cu unul dintre simbolurile emblematice ale Dubaiului.
Emiratul, sărac în petrol, şi-a construit bogăţia şi notorietatea investind masiv în turismul de lux şi îi place să joace cartea iluziei grandorii: cel mai înalt turn din lume, Burj Khalifa, cel mai mare spectacol de fântâni şi unul dintre cele mai mari centre comerciale, Dubai Mall. Autorităţile anunţă cu regularitate proiecte de lux ieşite din comun.
Grupul care gestionează Ain Dubai, proprietarii, precum şi partenerii, nu au răspuns la solicitările AFP pentru explicaţii despre închidere şi data redeschiderii.
Zvonuri şi speculaţii
Între timp, site-ul atracţiei continuă să laude „o experienţă unică” şi o „privelişte maiestuoasă” asupra zgârie-norilor din Dubai.
Roata gigantică, care a fost construită cu ajutorul „celor mai mari două macarale din lume”, are 11.200 de tone de oţel, cu 33% mai mult decât cantitatea folosită pentru Turnul Eiffel.
În lipsa unor explicaţii oficiale, oamenii care lucrează în Bluewaters în jurul Ain Dubai se lansează în zvonuri şi speculaţii care merg de la o fisură în interiorul maşinăriei până la ipoteza că insula artificială ar fi fost în pericol să se scufunde sub greutatea roţii.
Un ospătar dintr-un restaurant a declarat, sub rezerva anonimatului, că a putut auzi un zgomot atunci când roata se învârtea, „ca şi cum ceva se rupea în interior”. „Se spune că roata este mai grea decât insula însăşi”, a glumit el.
Când era în funcţiune, roata se învârtea timp de aproximativ 38 de minute pe tur, având 48 de cabine, cu o capacitate totală de 1.750 de persoane.
Preţurile biletelor variau, în funcţie de clasa aleasă, de la 100 la 4.700 de dirhami (între 25 de euro şi 1.200 de euro).
„Tot ce ni s-a spus a fost că a fost o problemă tehnică”, a declarat un vânzător, tot sub rezerva anonimatului. „Anul trecut au spus că roata se va redeschide pentru iarnă, iar acum spun din nou acelaşi lucru”, adaugă el.
„Când nu funcţionează, nu facem mulţi bani (…) pentru că erau mai mulţi oameni când se învârtea”, subliniază el.
Ain Dubai, la fel ca şi turnul Burj Khalifa, a fost conceput ca o atracţie care să genereze venituri de pe urma vizitatorilor, evenimentelor şi publicităţii.
În 2022, emiratul a primit 14 milioane de turişti, potrivit cifrelor oficiale.
„Oricare ar fi problema, autorităţile nu par sigure că au o soluţie”, spune Patrick Clawson, specialist în Golf la think-tank-ul american Washington Institute. „Să nu recunoşti că există o problemă este mai rău decât să o recunoşti”, spune economistul. Dar, adaugă el, „se pare că autorităţile din Dubai nu sunt de aceeaşi părere”.