Acasă Actualitate Negocieri tensionate între transportatori și autorități. Lider al protestatarilor: Cerinţele noastre nu...

Negocieri tensionate între transportatori și autorități. Lider al protestatarilor: Cerinţele noastre nu sunt de luat în calcul

0

Unul dintre liderii transportatorilor şi fermierilor, Dănuţ Andruş, a declarat sâmbătă seară, după întâlnirea avută cu conducerea Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), că nu s-a putut ajunge la niciun numitor comun.

La rândul său, preşedintele ASF, Alexandru Petrescu, a afirmat că multe dintre solicitările protestatarilor erau şi acţiuni pe care noua conducere a Autorităţii de Supraveghere Financiară urma să le ia.

Protestatarii au avut sâmbătă negocieri şi la Ministerul Agriculturii şi la Ministerul Transporturilor. Discuţiile anunţate iniţial pentru duminică, de la ora 11, la Ministerul Finanţelor au fost reprogramate pentru ora 14.00, la solicitarea protestatarilor.

Cerințele nu sunt luate în calcul

“Din păcate, nu s-a putut ajunge la niciun numitor comun. Am cerut un pachet de măsuri concrete, cum văd dumnealor problemele noastre pentru că noi, cerinţele pe care le-am făcut, nu pot fi luate în calcul nicicum. Să sperăm că în zilele următoare vom primi un feedback din partea ASF-ului. Din punctul meu de vedere, neputinţa  e la ea acasă”, a declarat Dănuţ Andruş, un lider al protestatarilor, la finalul discuţiilor de la ASF.

El a precizat că lobby-ul asiguratorilor este mai puternic decât cel al populaţiei.  

“Nu au venit cu date concrete. Cerinţele noastre nu sunt de luat în calcul.  Nu se poate, nu se poate şi nu se poate. Deci lucrurile astea, atâta timp cât lobby-ul asiguratorilor este mai puternic decât lobby-ul populaţiei, suferă toată lumea. Asta este viaţa, nu putem face nimic”, a mai transmis Dănuţ Andruş. 

De asemenea, preşedintele ASF, Alexandru Petrescu, a declarat că multe dintre solicitările protestatarilor erau şi acţiuni pe care instituţia urma să le întreprindă.. 

“Cunosc  agenda de probleme, cel puţin din spaţiul public, din ultimele zile, dar şi de la momentul la care am preluat în urmă cu două,trei săptămâni conducerea ASF. Multe dintre solicitările lor erau şi acţiuni pe care urmam eu, cât şi colegii mei din conducere să le luăm. Vorbim de controale, vorbim de audit, toate temele sunt pe masă (….) Toate aceste măsuri sunt gândite ca final rezultat sa fie reducerea RCA-ului”, a afirmat Alexandru Petrescu. 

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Exit mobile version