Acasă Războiul Israel-Hamas Nicio rază de lumină pentru teroriștii Hamas: Un ministru israelian cere ca...

Nicio rază de lumină pentru teroriștii Hamas: Un ministru israelian cere ca arestații să fie ţinuţi la subsolul unei închisori

0

Ministrul israelian al securităţii naţionale, de extremă dreapta, Itamar Ben-Gvir, vrea ca teroriştii Hamas arestaţi să fie ţinuţi într-o anexă la subsolul unei închisori, relatează vineri dpa.

Ei nu merită nici măcar o rază de lumină solară „în timp ce ostaticii noştri stau în tunelele iadului”, a scris Ben-Gvir joi seară pe platforma de social media X.

El a dat instrucţiuni ca serviciul penitenciar să redeschidă subsolul unei închisori din Ramla, în apropiere de Tel Aviv, care nu a fost utilizat în ultimii ani. Circa 100 de persoane pot fi deţinute aici, potrivit relatărilor din media.

S-a relatat în spaţiul public că 118 terorişti au fost arestaţi în Israel în timpul masacrului Hamas de pe 7 octombrie şi în zilele care au urmat. Aceste cifre au fost publicate pe 17 octombrie şi nu au fost actualizate de atunci, potrivit dpa.

Teroriştii Hamas şi ai altor grupuri extremiste din Fâşia Gaza au ucis circa 1.200 de oameni în Israel pe 7 octombrie. În acelaşi timp, au răpit circa 240 de persoane pe care le-au dus în Fâşia Gaza. Potrivit armatei israeliene, 138 de ostatici sunt în continuare ţinuţi în acest teritoriu palestinian.

„Îi arestăm pe toți”: IDF ține un briefing după ce un videoclip pare să arate bărbați palestinieni reținuți

Forțele de Apărare Israelului au ținut o ședință de informare după ce imaginile păreau să arate bărbați palestinieni reținuți în nordul Gazei. 

Videoclipul, distribuit pe scară largă pe rețelele de socializare, îi arată pe bărbați aliniați în rânduri. Unii par să aibă mâinile legate la spate.

Purtătorul de cuvânt al IDF, Daniel Hagari, a declarat: „Investigăm cine are legătură cu Hamas și cine nu. 

„Îi arestăm pe toți și îi interogăm. Vom continua să demontăm toate zonele până când vom termina”.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Exit mobile version