Vicepreşedintele Parlamentului European, Nicu Ştefănuţă, a declarat marţi la Bruxelles că suma tăiată în august de la bugetul burselor pentru studenţi ar putea fi acoperită prin Fondul Social European (FSE).
Eurodeputatul a precizat că a discutat despre această soluţie cu ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Florin Pîslaru, iar Comisia Europeană a emis deja o opinie favorabilă.
Soluția propusă pentru burse
„Nu mi se pare corect ca cetăţenii cei mai vulnerabili să fie cei atacaţi primii prin tăieri. Am căutat soluţii şi una dintre ele este să folosim banii din Fondul Social European pentru a acoperi gaura din burse. Tăierea a fost de aproape o treime şi afectează toate categoriile – sociale, de merit şi de performanţă”, a declarat Nicu Ştefănuţă.
Eurodeputatul a explicat că solicitarea se referă la bursele bugetate pentru acest an, subliniind că, începând din 2026, fondul ar putea fi din nou majorat în cadrul noului buget.
Discuții cu Comisia Europeană și guvernul
Ştefănuţă a precizat că a avut discuţii şi cu comisarul european Roxana Mînzatu, responsabilă de aprobarea schimbărilor de destinaţie ale fondurilor.
„Am solicitat Comisiei o opinie, iar răspunsul este favorabil: banii pot fi mutaţi spre burse. Există şi precedente, cum este programul european Prima Bursă, finanţat din FSE”, a explicat europarlamentarul.
Implementarea depinde, potrivit lui, doar de rapiditatea cu care guvernul român va iniţia procedura. „Ar putea dura aproximativ o lună”, a adăugat acesta.
Situația căminelor studențești
În paralel, Nicu Ştefănuţă a menţionat că a discutat şi cu ministrul Educaţiei, Daniel David, despre problema căminelor studenţeşti. „Dacă studenţii sunt afectaţi la burse, măcar să existe locuri în cămine sau beneficii care să reducă costurile.
Fondul pentru cămine din PNRR a scăzut de la aproape 400 de milioane de euro, iar foarte puţine proiecte au rămas viabile”, a spus eurodeputatul, anunţând că va inspecta în weekend mai multe lucrări, inclusiv în complexul Regie din Bucureşti.