Nicușor Dan, alături de congresmeni americani la baza Mihail Kogălniceanu. A mâncat la popotă și s-a fotografiat cu militarii SUA

Președintele Nicușor Dan a vizitat duminică Baza 57 Aeriană „Mihail Kogălniceanu”, unde s-a întâlnit cu o delegație a Congresului SUA și a discutat despre consolidarea prezenței militare americane în România și securitatea la Marea Neagră.

”A fost o plăcere să îi întâlnesc pe congresmanul Mike Rogers, preşedintele Comisiei pentru Forţele Armate din Camera Reprezentanţilor, şi pe congresmanul Eric Sorensen, membru al comisiei, la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu (MK) — centrul prezenţei militare americane în România şi o expresie concretă a cooperării noastre în domeniul apărării şi securităţii”, a scris preşedintele Nicuşor Dan pe platforma X. 

Potrivit şefului statului, discuţiile au evidenţiat importanţa strategică a regiunii Mării Negre pentru securitatea transatlantică şi necesitatea de a consolida şi mai mult descurajarea colectivă şi rezilienţa.

”România este pregătită să îşi asume o parte mai mare din propria apărare — prin creşterea angajamentelor noastre şi îndeplinirea acestora”, a transmis preşedintele.

Nicuşor Dan subliniază că au trecut în revistă o gamă largă de priorităţi în cadrul Parteneriatului strategic dinamic, reafirmând angajamentul comun de a promova cooperarea în domeniul economiei, al industriei de apărare, al energiei, al infrastructurii, al mineralelor critice şi al tehnologiilor emergente.

”Consolidarea şi extinderea prezenţei economice şi militare a SUA în România reprezintă o prioritate — pentru parteneriatul nostru bilateral, pentru securitatea regiunii Mării Negre şi pentru unitatea Alianţei Transatlantice”, menţionează şeful statului. 

Preşedintele a luat masa la popotă, alături de oficialii americani şi ministrul Apărării, Radu Miruţă şi a discutat cu soldaţii americani, potriviit imaginilor transmise de Administraţia Prezidenţială. 

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.