Preşedintele Nicuşor Dan consideră că promisiunea făcută în campania electorală, conform căreia în mandatul său nu va creşte TVA, a fost una corectă, întrucât toate analizele economice realizate la acea vreme confirmau acest lucru.
„Cred că a fost o promisiune corectă şi toată analiza pe care am făcut-o în acea lună înainte de învestirea Guvernului a confirmat”, a declarat Nicuşor Dan în cadrul unei conferințe de presă susţinute luni.
Încrederea alegătorilor, în centrul preocupărilor
Întrebat dacă se aşteaptă ca oamenii să îşi piardă încrederea în el, având în vedere schimbarea de direcţie privind TVA, Nicuşor Dan a subliniat că orice politician este constant evaluat de cetăţeni.
„Să vedem, tot timpul ca politician eşti evaluat de oameni. Sper ca prin tot ce fac aici să am în continuare încrederea lor”, a afirmat edilul.