Procurorii DIICOT – Structura Centrală au dispus miercuri extinderea cercetărilor faţă de influencerul Andrew Tate, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de persoane şi spălare a banilor.
Andrew Tate a fost chemat miercuri la DIICOT pentru a i se aduce la cunoştinţă noile acuzaţii, care se adaugă la alte infracţiuni pentru care a fost pus sub urmărire penală anterior, şi anume constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane, viol, acces ilegal la sistem informatic, lovire sau alte violenţe şi incitare la ură sau discriminare.
Concret, acesta este acuzat că a recrutat o tânără în anul 2017 în scopul exploatării sexuale şi, prin acte de constrângere morală (şantaj emoţional), a determinat-o la manifestări pornografice pe videochat.
Conform unor surse judiciare, fata exploatată de Andrew Tate este din România.
„Din actele de urmărire penală a reieşit faptul că un inculpat (cetăţean britanic), în vârstă de 39 de ani, în prima parte a anului 2017, profitând de starea de vădită vulnerabilitate a unei victime (lipsa unui suport familial, preexistenţa unor traume psihice cauzate de lipsa figurii paterne, precum şi lipsa resurselor materiale), prin inducerea în eroare cu privire la intenţia de a întemeia o relaţie de iubire, a recrutat-o în scopul exploatării sexuale. Ulterior, prin acte de constrângere morală (şantaj emoţional), inculpatul a determinat-o la manifestări pornografice în vederea producerii şi difuzării de materiale cu conţinut sexual explicit, respectiv să practice activităţi de videochat pe o platformă de specialitate. De asemenea, în perioada de exploatare sexuală, inculpatul a adăpostit victima într-o locaţie situată pe raza judeţului Ilfov şi i-a asigurat logistica necesară pentru desfăşurarea activităţii de videochat”, transmite DIICCOT într-un comunicat de presă.
De asemenea, Andrew Tate este acuzat de spălare de bani. Împreună cu fratele său, Tristan Tate, el ar fi folosit două firme pentru a disimula mari sume de bani obţinute din săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane.
„Din probatoriul administrat a reieşit şi faptul că, în perioada cuprinsă între luna mai 2018 şi luna octombrie 2022, inculpatul, împreună cu un coinculpat, rudă a sa, în scopul ascunderii şi disimulării originii ilicite a sumelor de bani obţinute din săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, precum şi în scopul integrării acestora în circuitul economic aparent licit, au înfiinţat două societăţi comerciale, la care aceştia figurau ca asociaţi şi administratori. Ulterior, aceştia au procedat la introducerea în patrimoniul societăţilor comerciale a unor sume semnificative de bani, sub forma unor împrumuturi aparente acordate societăţilor, realizate exclusiv prin viramente bancare, în sume de peste 13.000.000 lei şi 370.000 euro. Cercetările au reliefat că, folosind aceste fonduri, cei doi inculpaţi au efectuat, prin intermediul conturilor bancare ale societăţilor ori ale conturilor personale, achiziţii constând în terenuri, construcţii, servicii, autoturisme şi un imobil de tip bloc cu regim de înălţime P+4, în valoare totală de peste 13 milioane lei şi aproximativ 360.000 euro, bunuri care au intrat în patrimoniul societăţilor, însă au fost utilizate exclusiv în interesul personal al inculpaţilor, respectiv în scopul modernizării şi dotării imobilului de domiciliu, precum şi achiziţionării de autoturisme, servicii şi alte bunuri de folosinţă personală, fără nicio legătură reală cu obiectul de activitate declarat al societăţilor comerciale”, precizează procurorii.
Andrew şi Tristan Tate, cu dublă cetăţenie, britanică şi americană, au fost trimişi în judecată de DIICOT pe data de 20 iunie 2023, fiind acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane, viol, acces ilegal la sistem informatic, lovire sau alte violenţe.
Ulterior, în decembrie 2024, instanţele au anulat rechizitoriul procurorilor şi dosarul s-a întors la DIICOT pentru refacerea urmăririi penale.
În prezent, procurorii DIICOT refac actele de la dosar.
Andrew Tate este un cunoscut influencer cu milioane de urmăritori pe reţeaua X, unde promovează drepturile bărbaţilor. Fan declarat al lui Donald Trump şi fost kick-boxer profesionist, născut în SUA şi stabilit de mai mulţi ani în România, Andrew Tate a devenit cunoscut în timpul emisiunii „Big Brother UK” în 2016.