Se presupunea că materia întunecată reprezintă 85% din masa universului, conform teoriilor științifice convenționale.
Dar susținătorii unei noi teorii radicale a gravitației, în care spațiul-timp este „instabil”, spun că abordarea lor ar putea face ca substanța evazivă să fie depășită, scrie The Guardian.
Propunerea, prezentată într-o nouă lucrare, ridică posibilitatea controversată ca materia întunecată, care nu a fost niciodată observată direct, să fie un miraj pe care o parte substanțială a comunității fizicii îl urmărește de câteva decenii.
Teoria este încă la început și nu a fost încă testată temeinic, dar cele mai recente afirmații creează agitație în lumea fizicii.
Anunțând lucrarea pe X, profesorul Jonathan Oppenheim, de la University College London, a spus: „Oameni buni, pare că se întâmplă ceva. Arătăm că teoria noastră asupra gravitației… poate explica expansiunea universului și rotația galactică fără materie întunecată sau energie întunecată”.
Există mai multe linii de dovezi pentru materia întunecată, dar natura ei a rămas misterioasă și căutările efectuate de Large Hadron Collider au venit cu mâinile goale.
Anul trecut, Agenția Spațială Europeană a lansat o misiune, Euclid, cu scopul de a produce o hartă cosmică a materiei întunecate.
Cea mai recentă lucrare, publicată pe site-ul Arxiv și încă nerevizuită, ridică întrebarea dacă există, făcând paralele între materia întunecată și concepte viciate ale trecutului, cum ar fi „eterul”, o substanță invizibilă care a fost gândită să pătrundă în tot spațiul.
„În absența oricărei dovezi directe pentru energia întunecată sau materia întunecată, este firesc să ne întrebăm dacă ar putea fi construcții științifice inutile, cum ar fi sferele cerești, eterul sau planeta Vulcan, toate acestea fiind înlocuite de explicații mai simple”, se arată în raport.
În acest caz, explicația mai simplă propusă este „teoria postcuantică a gravitației clasice” a lui Oppenheim.
Teoria lui Oppenheim
Profesorul UCL a petrecut ultimii cinci ani dezvoltând abordarea, care urmărește să unească cei doi piloni ai fizicii moderne: teoria cuantică și relativitatea generală a lui Einstein, care sunt fundamental incompatibile.
Teoria lui Oppenheim consideră țesătura spațiu-timpului ca netedă și continuă (clasică), dar în mod inerent instabilă. Rata cu care fluxurile de timp ar fluctua aleatoriu, ca un curent de aer, spațiul ar fi deformat întâmplător, iar timpul ar fluctua în diferite zone ale universului. Teoria prevede, de asemenea, o defalcare intrinsecă a predictibilității.
Lucrarea susține că această abordare a universului ar putea explica observațiile de reper ale galaxiilor în rotație care au condus la „descoperirea” materiei întunecate.
Stelele de la marginile galaxiilor, unde gravitația este de așteptat să fie cea mai slabă pe baza materiei vizibile, ar trebui să se rotească mai lent decât stelele din centru. Dar, în realitate, mișcarea orbitală a stelelor nu scade. Din aceasta, astronomii au dedus prezența unui halou de materie (întunecată) nevăzută care exercită o atracție gravitațională.
În abordarea lui Oppenheim, energia suplimentară necesară pentru a menține stelele blocate pe orbită este oferită de fluctuațiile aleatorii din spațiu-timp, care de fapt adaugă un zumzet de fundal al gravitației.
Acest lucru ar fi neglijabil într-o interacțiune cu gravitație ridicată, cum ar fi Pământul care orbitează în jurul Soarelui. Dar în situații cu gravitație scăzută, cum ar fi marginile unei galaxii, fenomenul ar domina – și, cumulativ, ar putea reprezenta majoritatea energiei din univers.
