O misiune a Organizaţiei Naţiunilor Unite a sosit duminică în Nagorno-Karabah, pentru prima dată în 30 de ani, a anunţat Azerbaidjanul în momentul în care majoritatea populaţiei armene locale a părăsit enclava, scrie AFP.
Un purtător de cuvânt al preşedinţiei azere a declarat că misiunea ONU a sosit duminică dimineaţa cu principala sarcină de a evalua nevoile umanitare la faţa locului.
ONU a anunţat anterior că a primit undă verde pentru a trimite o misiune în acest week-end în Nagorno-Karabah.
Separatiştii armeni, care au controlat Nagorno-Karabah timp de trei decenii, au capitulat şi au acceptat să depună armele săptămâna trecută, după o ofensivă fulgeratoare a Azerbaidjanului pentru recucerirea acestui teritoriu.
Ofensiva militară s-a soldat cu aproape 600 de morţi, dintre care circa 200 de militari de fiecare parte.
De atunci, enclava separatistă a fost aproape în întregime părăsită de locuitorii săi.
Peste 100.000 de persoane s-au refugiat în Armenia de teama represaliilor din partea Azerbaidjanului, stârnind îngrijorări cu privire la o criză umanitară gravă.