1.1 C
București
vineri, noiembrie 22, 2024

Oamenii de știință au rezolvat misterul unui mega-tsunami de 200 de metri care a făcut ca Pământul să vibreze timp de 9 zile

A început cu un ghețar care s-a topit, provocând o alunecare de teren masivă, care a declanșat un mega-tsunami de 200 de metri înălțime în Groenlanda, anul trecut în septembrie.

Apoi a venit ceva inexplicabil: o vibrație misterioasă care a scuturat planeta timp de nouă zile.

În ultimul an, zeci de oameni de știință din întreaga lume au încercat să înțeleagă ce a fost acest semnal.

Acum au un răspuns, potrivit unui nou studiu publicat în revista Science, acesta oferă încă un avertisment că Arctica intră în „ape necunoscute” pe măsură ce oamenii împing temperaturile globale din ce în ce mai sus.

Unii seismologi au crezut că instrumentele lor sunt stricate când au început să detecteze vibrații prin sol în septembrie, a declarat Stephen Hicks, co-autor al studiului și seismolog la University College London.

Nu a fost orchestra bogată de sunete înalte și bubuituri pe care te-ai putea aștepta de la un cutremur, ci mai degrabă un zumzet monoton, a spus el pentru CNN. Semnalele de cutremur tind să dureze câteva minute; acesta a durat nouă zile.

A fost perplex, era „complet fără precedent”, a spus el.

Seismologii au urmărit semnalul până în estul Groenlandei, dar nu au putut localiza un punct precis. Așadar, au contactat colegi din Danemarca, care primiseră rapoarte despre un tsunami declanșat de o alunecare de teren într-o regiune îndepărtată numită Dickson Fjord.

Rezultatul a fost o colaborare de aproape un an între 68 de oameni de știință din 15 țări, care au analizat date seismice, satelitare și de pe teren, precum și simulări de valuri tsunami pentru a rezolva enigma.

”Pericol în cascadă”

Ceea ce s-a întâmplat se numește „pericol în cascadă”, a spus Svennevig, și totul a început cu schimbările climatice cauzate de om.

De ani de zile, ghețarul de la baza unui munte imens, care se ridică la aproape 2.000 de metri deasupra fiordului Dickson, se topea, așa cum se întâmplă cu mulți ghețari în Arctica, care se încălzește rapid.

Pe măsură ce ghețarul se subția, muntele a devenit din ce în ce mai instabil înainte de a se prăbuși în cele din urmă pe 16 septembrie anul trecut, trimițând suficient de multă rocă și resturi în apă cât să umple 10.000 de piscine olimpice.

Mega-tsunami-ul ulterior – unul dintre cele mai înalte din istoria recentă – a declanșat un val care a rămas prins în fiordul sinuos și îngust timp de mai mult de o săptămână, lovindu-se înainte și înapoi la fiecare 90 de secunde.

Fenomenul, numit „seiche”, se referă la mișcarea ritmică a unui val într-un spațiu închis, similar cu apa care se stropeste înainte și înapoi într-o cadă sau într-un pahar. Unul dintre oamenii de știință a încercat chiar (și a eșuat) să recreeze impactul în propria cadă.

În timp ce seiche-urile sunt bine cunoscute, oamenii de știință nu aveau nicio idee că pot dura atât de mult.

„Dacă aș fi sugerat acum un an că un seiche ar putea persista timp de nouă zile, oamenii ar clătina din cap și ar spune că este imposibil”, a spus Svennevig, care a comparat descoperirea cu găsirea bruscă a unei noi culori într-un curcubeu.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.