Acasă Știri Externe ONU avertizează că trebuie să ne pregătim pentru valuri mai intense de...

ONU avertizează că trebuie să ne pregătim pentru valuri mai intense de caniculă și să elaborăm propriul ”plan de luptă”

0

ONU a reamintit marţi că omenirea trebuie să se pregătească pentru valuri mai intense de caniculă şi le-a recomandat cetăţenilor să-şi elaboreze propriul ”plan de luptă”, scrie AFP.

”Astfel de fenomene vor continua să se intensifice, iar omenirea trebuie să se pregătească pentru valuri de caniculă mai intense”, a declarat John Nairn, expert în cadrul Organizaţiei Meteorologie Mondiale (OMM), un organism ONU, cu prilejul unei conferinţe de presă susţinute la Geneva.

”Fenomenul El Nino, confirmat recent, va amplifica apariţia şi intensitatea valurilor de cădură extremă”, a precizat el.

În America de Nord, Asia, Africa de Nord şi în bazinul mediteraneean, temperaturile vor depăşi 40 de grade Celsius mai multe zile în această săptămână.

”Unul dintre fenomenele notabile pe care le-am observat este că numărul valurilor de caniculă simultane în emisfera nordică a crescut de şase ori începând din anii 1980. Această tendinţă nu prezintă niciun semn de diminuare”, a arătat Nairn.

”Mi-e teamă aşadar că necazurile nu s-au terminat”, a adăugat el, subliniind că ”este responsabilitatea fiecăruia să-şi facă un plan de luptă împotriva căldurii extreme”.

Potrivit experţilor, gazele cu efect de seră care captează căldura sunt la originea schimbărilor climatice.

Gaze precum dioxidul de carbon, metanul şi protoxidul de azot joacă un rol crucial în a împiedica o parte din razele soarelui să fie reflectate înapoi în spaţiu.

Când acest ciclu este echilibrat, menţine planeta la o temperatură suportabilă.

Însă prezenţa unei cantităţi nesustenabile de gaze cu efect de seră în atmosferă semnifică captarea unei cantităţi mai mari de căldură, ceea ce creează nu doar încălzirea globală, ci şi alte anomalii climatice.

În timp ce mercurul termometrelor înregistrează record după record, OMM aminteşte comunităţii internaţionale să nu-şi concentreze atenţia exclusiv asupra temperaturilor maximale.

”În realitate, temperatura nocturnă prezintă cel mai mare risc pentru sănătate, în special pentru populaţiile vulnerabile”, a explicat Nairn.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Exit mobile version