Într-un raport al ONU privind găsirea unor modalități de îmbunătățire a eficienței și reducere a costurilor, organizația a constatat că puțini oameni citesc rapoartele sale, relatează Reuters.
Potrivit secretarului general al organizației, António Guterres, în 2024 sistemul ONU a sprijinit 27.000 de reuniuni la care au participat 240 de organisme, iar secretariatul a pregătit 1.100 de rapoarte – cu 20% mai multe decât în 1990.
„Numărul mare de întâlniri și rapoarte solicită sistemul – și pe noi toți – la limită”, a spus Guterres.
„Multe dintre aceste rapoarte sunt rareori citite. Unul din cinci rapoarte este descărcat de mai puțin de 1.000 de ori. Iar descărcarea nu înseamnă neapărat citirea.”
În acest sens, Guterres a propus organizarea unui număr mai mic de reuniuni și publicarea unui număr mai mic de rapoarte, și doar a celor care respectă pe deplin cerințele tuturor mandatelor.
În martie, a fost anunțată și crearea unui grup operativ UN80 (organizația va împlini 80 de ani în 2025) pentru a îmbunătăți eficacitatea ONU.