Cel puțin 23 de persoane au fost rănite sâmbătă seara când două gondole ale unei roți uriașe de distracții au luat foc în timpul unui festival de muzică de lângă Leipzig, în estul Germaniei, a raportat duminică agenția de presă dpa.
Incendiul a izbucnit într-o gondolă și s-a extins la o a doua, au declarat polițiștii.
Patru persoane au suferit arsuri, iar una a fost rănită în urma unei căderi.
Alții, inclusiv mai mulți ofițeri ai forțelor de intervenție și cel puțin patru polițiști, urmează să fie examinați la spital pentru posibilă inhalare de fum.
Incidentul a avut loc la festivalul Highfield de la lacul Störmthaler, lângă Leipzig.
Poliția investighează cauza incendiului. Până duminică dimineața, poliția nu a putut furniza informații concrete despre starea celor răniți. Nici numărul exact de victime nu a fost stabilit.
Operatorul roții uriașe de distracții a declarat pentru dpa că nu erau pasageri în gondola în care a izbucnit incendiul.