0.5 C
București
vineri, noiembrie 22, 2024

Plan Roşu de intervenţie în Buzău în urma unui accident între 2 autoturisme și un microbuz. 7 copii transportați la spital

Autorităţile din Buzău au activat, vineri, Planul Roşu de intervenţie, în urma unui accident în care au fost implicate mai multe maşini.

UPDATE: Prefectura Buzău anunţă că victimele din accident au vârste cuprinse între 11 şi 28 de ani, sunt stabile, fiind evaluate de medicii de la Spitalul Judeţean. 

Deocamdată, niciun pacient nu necesită transfer la o unitate medicală din Capitală. 

La ora 12.25 a fost dezactivat Planul Roşu de Intervenţie. 

UPDATE: Prefectura Buzău anunţă că, până în acest moment, 7 copii din microbuz au fost transportaţi la spital, dar şi un adult dintr-una dintre maşinile implicate.

Microbuzul este înmatriculat în Vrancea, iar cele două maşini din eveniment au numere de Bucureşti.

Știrea inițială

Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe DN2 Buzău-București, la ieșire din municipiul Buzău, s-a produs o coliziune în care au fost implicate două autoturisme și un microbuz.

Potrivit primelor informații, șase persoane au suferit leziuni, ce primesc îngrijiri medicale.

IPJ Buzău a transmis că traficul este blocat la ieşire din Buzău, la intersecţia DN2E85 cu DN1B.

”Din primele date se pare că este vorba de o coliziune multiplă între autovehicule, persoanele implicate sunt evaluate medical. La faţa locului intervin echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Buzău, care gestionează misiunea de salvare a victimelor, fiind activat Planul Roşu de Intervenţie”, a transmis IPJ Buzău.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.