Janos Pasztor era în dilemă. Așezat în biroul său de acasă, într-un sat de lângă Geneva, se uita fix la ecranul computerului, unde avea loc un apel Zoom bizar.
Era 31 ianuarie 2024. Directorul executiv al unei companii israeliano-americane, cu care Pasztor fusese abia introdus, îi spunea că firma a dezvoltat o particulă specială reflectorizantă și tehnologia necesară pentru a elibera milioane de tone din aceasta în atmosfera superioară.
Efectul urmărit: diminuarea luminii solare la nivel global și inversarea încălzirii globale. Directorul voia ca Pasztor, fost înalt oficial în domeniul climei la ONU, să îl ajute. Compania se numea Stardust Solutions, arată Politico într-un reportaj.
Pasztor, un ungur cumpătat și încrezător, cu sprâncene groase și arcuite ce îi dădeau aspectul unei bufnițe ușor iritate, era uimit de cât de avansată era operațiunea Stardust. Se așteptase de mult ca o companie să încerce acest lucru. Însă apariția unui grup bine finanțat și cu oameni cu CV-uri impresionante reprezenta o accelerare șocantă pentru o tehnologie aflată până atunci în mare parte în stadiul de articole științifice, discuții informale și romane SF.
Reflectarea luminii solare
Directorul Stardust, Yanai Yedvab, era un fizician nuclear care fusese adjunct al șefului pentru știință al Comisiei Israeliene pentru Energie Atomică și a intrat direct în subiect. Voia ca Pasztor să îl sfătuiască despre cum să construiască credibilitate publică, necesară pentru a obține contracte guvernamentale pentru reflectarea luminii solare — obiectivul companiei și al investitorilor săi.
Yedvab era perfect conștient că Stardust risca probleme de imagine comparabile cu cele ale unor răufăcători din filmele cu James Bond.
Lucrurile nu erau cu siguranță ajutate nici de alegerea unui nume care amintea de „Project Stardust”, codul folosit în Star Wars de Imperiu pentru Steaua Morții, arma capabilă să distrugă planete întregi.
De zeci de ani, oamenii de știință au teoretizat că acoperirea atmosferei cu un strat de praf ar putea reduce temporar încălzirea globală.
Puțini au pledat însă pentru cercetarea practică a acestei metode, iar nimeni nu putea spune cât de periculos ar putea destabiliza fenomenele meteo, recoltele sau geopolitica mondială.
Mulți cercetători avertizează și acum că vor trece ani buni până vom putea ști dacă această tehnologie este înțeleaptă sau dezastruoasă. Termeni precum „geoinginerie solară”, „injecție de aerosoli stratosferici” sau „managementul radiației solare” sună inofensiv, dar pentru majoritatea oamenilor ideea de a estompa soarele provoacă respingere — un fel de „oroare corporală” aplicată planetei.
Controlul temperaturii globale
Dacă ceea ce susținea Stardust în apelul cu Pasztor era adevărat, atunci un prag crucial fusese deja depășit. Omenirea dobândise puterea de a reduce intensitatea soarelui — iar aproape nimeni de pe planetă nu știa acest lucru.
Mai mult, această putere netestată era, practic, de vânzare. Într-o lume marcată de haos tot mai mare, miliardari influențați de SF și lideri naționaliști, ideea ca o companie privată să ofere controlul temperaturii globale — într-un context aproape lipsit de legislație internațională — era profund tulburătoare, considera Pasztor.
Dar exista o întrebare pe care nu o putea ignora: Dacă aceasta era singura opțiune rămasă?
În pofida progreselor uriașe în domeniul energiei curate, emisiile de gaze cu efect de seră continuau să crească.
Chiar și limitele maxime admise de creștere a temperaturii stabilite prin Acordul de la Paris din 2015 păreau din ce în ce mai improbabile.
În 2022, organismul științific al ONU privind clima avertiza că omenirea este deja blocată pe traiectoria unor evenimente teribile: valuri de căldură extreme, incendii de vegetație scăpate de sub control, inundații și secete istorice; extinderea bolilor tropicale; colapsul recifelor de corali. Acestea urmau să se înrăutățească, pe măsură ce temperaturile vor continua să crească, provocând extincții în masă, conflicte și migrații.
Doar dacă geoingineria solară nu ar putea interveni.
„Dacă situația este atât de gravă pe cât este, atunci s-ar putea să avem nevoie de această tehnică”, spunea Pasztor, acum în vârstă de 70 de ani, într-un interviu din septembrie. Era așezat la masa din sufrageria sa, la o jumătate de oră cu trenul de Geneva. Pe masă se aflau câteva prăjituri dulci, pe jumătate mâncate, cumpărate de la brutăria din piață. „Dacă așa stau lucrurile, avem o obligație morală să o studiem — să o înțelegem.”
