8.7 C
București
luni, decembrie 9, 2024

Presa internațională: După ce au fost zdrobiţi şi de Scoţia la rugby, bieţii români mai au o singură şansă să-şi salveze onoarea

România a fost zdrobită de Scoţia, românii se rugau ca fluierul final să vină cât mai repede: presa internaţională laudă evoluţia scoţienilor şi remarcă jocul slab al Stejarilor după meciul din grupa B de la Cupa Mondială.

La 77-0, românii arătau ca nişte oameni care se rugau pentru fluierul final. Scoţia părea înfometată de mai mult şi a dus scorul la 84-0, a notat BBC.

Începe să devină puţin obositor: după primul sfert de oră, suspansul se evaporă. Iar după o oră de joc într-o singură direcţie,, te întrebi dacă se va atinge pragul de o sută de puncte. După ce au fost zdrobiţi de Irlanda (82-8) şi apoi de Africa de Sud (76-0), bieţii români mai au acum un singur meci cu Tonga (duminică 8 octombrie, ora 17.45) pentru a-şi salva onoarea şi a pleca de la această Cupă Mondială cu o victorie, a scris cotidianul L’Equipe.

Le Figaro notează indisciplina flagrantă a românilor, care au primit trei cartonaşe galbene în decurs de 10 minute. Robert Irimescu, Valentin Roşu şi Marius Simionescu şi-au lăsat coechipierii în inferioritate numerică pentru câteva minute, subliniază sursa citată.

România a fost zdrobită de Scoţia, fiind depăşită în mod categoric de adversari care şi-au îndeplinit sarcina cu determinare şi precizie, a scris şi The Guardian.

Naţionala de rugby a României a fost învinsă, sâmbătă, de Scoţia, scor 84-0, în cel de-al treilea meci de la Cupa Mondială din Franţa. Partida a avut loc pe Stade Pierre-Mauroy din Lille şi a contat pentru grupa B a competiţiei.

În primele meciuri, Stejarii au pierdut cu 8-82 în faţa Irlandei şi cu 0-76 în faţa Africii de Sud.

În ultima confruntare din grupă, România va întâlni Tonga, în 8 octombrie, la Lille.

 

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.