0.1 C
București
vineri, noiembrie 22, 2024

Primarul fugitiv din Baia Mare, Cătălin Cherecheş, prins în Germania. Cum a fost reținut și cine l-a ajutat

Primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, condamnat definitiv la 5 ani de închisoare şi dat în urmărire internaţională după ce a fugit din ţară, a fost prins în Augsburg, Germania.

El a fost reţinut de polițiștii germani. Condamnatul ar fi încercat să fugă din Germania fiind ajutat de o matușă, moment în care l-au prins agenţii.

Primarul din Baia Mare şi mătuşa sa se deplasau, cu peste 200 de kilometri la oră, cu maşina femeii. Când au ajuns într-o gară din Bavaria, au încercat să lase maşina şi să ia eventual un taxi, moment în care au fost prinşi de poliţişti.

Comunicatul Poliției Române

”În seara de 28 noiembrie 2023, în urma cooperării poliţieneşti internaţionale şi a schimbului de date şi informaţii, dintre Poliţia Română şi autorităţile din Germania, Ungaria, Austria şi Italia, a fost localizat, depistat şi reţinut, de către poliţiştii bavarezi şi BKA, în Augsburg, un bărbat, de 45 de ani, din Baia Mare, urmărit internaţional”, anunţă, marţi seară, Poliţia Română.

Sursa citată a precizat că acesta a fost depistat de partenerii externi, pe baza informaţiilor oferite de Poliţia Română.

Bărbatul prins în Germania este Cătălin Cherecheş, primarul din Baia Mare, pe numele căruia instanţa a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii de 5 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată.

”În continuare, se derulează activităţi procedurale specifice, pentru aducerea bărbatului în ţară”, au mai transmis poliţiştii.

Cherecheş a ieşit din ţară pe la Punctul de Trecere a Frontierei Petea, vineri, la ora 7.49, înainte de pronunţarea sentinţei, sub identitatea unei rude.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.