Fostul președinte rus și principala trompetă a lui Vladimir Putin, Dmitri Medvedev, vine cu o nouă amenințare şi a spus că aderarea Ucrainei la NATO ar fi o declaraţie de război împotriva Moscovei.
De asemenea, într-un delir total, veșnicul număr doi a mai spus că doar „prudenţa” din partea alianţei ar putea împiedica sfărâmarea planetei în bucăţi, scrie Reuters.
Liderii Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord s-au angajat la summitul lor de săptămâna trecută să susţină Ucraina pe o „cale ireversibilă către integrarea euroatlantică deplină, incluzând aderarea la NATO”, dar au lăsat deschis momentul în care această aderare ar putea avea loc.
Declarație de război
Dmitri Medvedev, vicepreşedinte al Consiliului de Securitate al Rusiei şi o voce importantă printre „durii” Kremlinului, a declarat pentru publicaţia Argumenti I Fakti că aderarea Ucrainei ar merge chiar dincolo de o ameninţare directă la adresa securităţii Moscovei.
„Aceasta, în esenţă, ar fi o declaraţie de război – deşi cu întârziere”, a spus el în comentarii publicate miercuri.
„Acţiunile pe care adversarii Rusiei le întreprind împotriva noastră de ani de zile, extinderea alianţei, duc NATO la punctul fără întoarcere”, a arătat fostul preşedinte al Federaţiei Ruse.
Urmând linia standard a Kremlinului de la invazia la scară largă a Moscovei în Ucraina în 2022, Medvedev a declarat că Rusia nu ameninţă NATO, dar va răspunde, în schimb, la încercările alianţei de a-şi promova interesele în fostul spaţiu de influenţă rusă.
„Cu cât vor exista mai multe astfel de încercări, cu atât răspunsurile noastre vor fi mai dure”, a avertizat Medvedev.
„Dacă acest lucru va sfărâma întreaga planetă în bucăţi depinde numai de prudenţa părţii (NATO)”, a adăugat oficialul rus, aparent făcând aluzie la o ameninţare nucleară ca ripostă din partea Moscovei.
De la pro-occident la trompeta lui Putin
Medvedev, care în timpul preşedinţiei sale din 2008-2012 a fost considerat un moderat pro-occidental, s-a reinventat ca o voce radicală de la Moscova, avertizând SUA şi aliaţii săi în repetate rânduri că înarmarea Kievului de către aceştia ar putea duce la o „apocalipsă nucleară”.
În interviul publicat miercuri, Medvedev a reiterat, de asemenea, linia Moscovei potrivit căreia numirea lui Mark Rutte la conducerea NATO nu va schimba poziţia alianţei. „Pentru Rusia, nimic nu se va schimba, deoarece deciziile cheie nu sunt luate de ţările membre NATO, ci de un singur stat – Statele Unite”, a declarat Medvedev.
NATO a fost creată după cel de-al Doilea Război Mondial ca un zid de apărare împotriva unei invazii sovietice de care se temea Europa de Vest, dar includerea ulterioară a ţărilor din Europa de Est a fost considerată de Kremlin ca un act de agresiune.